17.8 C
Craiova
luni, 23 iunie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentPatru angajați ai unor cămine de bătrâni, arestați pentru 30 de zile

Patru angajați ai unor cămine de bătrâni, arestați pentru 30 de zile

Administratorul și trei angajați ai căminelor private de bătrâni aflate pe Calea Giulești din București au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost acuzați că au bătut persoanele internate în aceste centre și le-au forțat să le dea bani. În urma acțiunii polițiștilor, opt persoane vârstnice au fost salvate și relocate la Direcția de Asistență Socială, au declarat pentru Digi 24 surse din poliție.

„În perioada septembrie 2021 – iulie 2022, șase femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 25 și 46 de ani, în calitate de angajați la două cămine private de bătrâni, din Sectorul 6, profitând de starea de vulnerabilitate a persoanelor aflate în aceste centre, ar fi agresat zece vârstnici, apoi i-ar fi lipsit de libertate în mod ilegal și i-ar fi santajat în vederea obținerii unor bunuri patrimoniale”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Polițiștii au pus în aplicare joi, 14 iulie, șapte mandate de percheziție domiciliară și șapte mandate de aducere, în acest dosar în care suspecții sunt acuzați de „săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, purtare abuzivă, șantaj, tentativă la înșelăciune în formă continuată, tâlhărie, fals intelectual și uz de fals”.

Directorul unei sucursale bancare a anunțat poliția

„În fapt, la data de 27 martie a.c., Secția 20 Poliție a fost sesizată de către directorul unei sucursale bancare cu privire la faptul că la sediul agenției s-a prezentat o persoană vârstnică, însoțită de alte două persoane, al căror comportament i-a creat suspiciuni, solicitând efectuarea unei retrageri de 65.000 de lei”, se arată în comunicatul poliției.

Ajunși la fața locului, polițiștii au prins în flagrant două persoane, un bărbat și o femeie, care ar fi determinat persoana vătămată să accepte transferul sumei de 65.000 de lei din conturile personale, în conturile societății la care cei prinși în flagrant erau angajați.

Femeia și bărbatul au fost conduși la sediul subunității de poliție pentru audieri.

În baza probatoriului administrat, trei femei, cu vârste cuprinse între 25 și 46 de ani, au fost reținute. De asemenea, și bărbatul de 40 de ani a fost reținut. Ulterior, au fost prezentați instanței de judecată, dispunându-se față de aceștia măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, informează poliția.

Cercetările sunt continuate de către Secția 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii a 17 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, 15 infracțiuni de purtare abuzivă, cinci infracțiuni de șantaj, o tentativă la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, o infracțiune de tâlhărie, fals intelectual și uz de fals, se mai arată în comunicatul Poliției Capitalei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS