Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 5.152.599 de dolari. Sportiva noastră (35 ani, 138 WTA) s-a impus luni seară, cu 6-7 (2/7), 6-4, 6-4, în fața chinezoaicei Yue Yuan (26 ani, 98 WTA).
Meciul a durat două ore și 51 de minute.
Românca și-a asigurat un cec de 56.678 de dolari și 120 de puncte WTA.
În optimi o va înfrunta pe poloneza Iga Swaitek, care a beneficiat de retragerea ucrainencei Marta Kostiuk. Swiatek (24 ani, 3 WTA) a câștigat toate cele patru confruntări cu Cîrstea, ultimele două cu 6-1, 6-1, românca reușind să câștige un singur set în aceste dueluri.
Citește și: Atletism | România a încheiat CE Under-20 cu două medalii