23.4 C
Craiova
miercuri, 24 septembrie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalMihai Rotaru, pregătit de super-duelul U Craiova - Dinamo: „Va fi explozie, o nebunie!“

Mihai Rotaru, pregătit de super-duelul U Craiova – Dinamo: „Va fi explozie, o nebunie!“

Universitatea Craiova o va întâlni pe Dinamo București în etapa 11 din Superliga, mai exact vineri, de la ora 21.00. Mihai Rotaru a prefațat partida cu echipa din Ștefan cel Mare și a spus că va fi nebunie pe Stadionul „Ion Oblemenco“.

„Va fi explozie, va fi o nebunie. Vă recomand să veniți la meci, trimiteți prieteni, trimiteți pe cine doriți. Un duel puternic între două echipe bune ale campionatului. Nu uitați că Dinamo a fost la un mic pas să fie pe locul 2. Și noi puteam să fim la 7 puncte în față, dar asta e altă discuție…Cred că a fost un accident cu Oțelul. Cred că un egal era mai echitabil. Nu a fost să fie. Sunt supărat, toată lumea e, dar sperăm ca acest eșec să însemneze ce a însemnat egalul de la Arad. Acel egal a deschis șirul unei perioade frumoase, atât în Europa, cât și în Superligă”, a declarat Mihai Rotaru, la DigiSport.

„Nu a fost să fie chimie între Mitriţă și națională!“

Nu în ultimul rând, Mihai Rotaru a vorbit în premieră şi despre subiectul săptămânii, mai exact despre retragerea de la națională a fostului fotbalist din Bănie, Alexandru Mitriţă. Rotaru susține că Mitriță se gândea de ceva vreme să se retragă de la națională. Jucătorul și-ar fi dorit, inițial, să refuze convocarea din septembrie, de la meciurile împotriva Canadei și Ciprului. În cele din urmă s-a prezentat la lot și a bifat câteva minute pe final în amicalul cu Canada.

„Reacțiile sunt împărțite. Cei care îl cunosc spun că a procedat bine, cei care nu sunt încântați de Alex spun că este o prostie. Cred că vom suferi ca echipă națională, el putea să ajute multe mai mult. Putea să însemne mai mult. Eu am vorbit cu el, s-a pus problema să nu vină nici la ultima convocare. A vrut să vină, să vadă dacă se mizează pe el. El are personalitate, atitudine, trebuie să știi să te comporți cu el, fără să acuz pe nimeni. Suntem mai săraci după plecarea lui. A creat spectacol în ultimii doi ani în Superliga. În China e nebunie, am văzut chinezi care poartă tricoul lui de la națională. El atrage.

Asta e diferența dintre noi și restul echipelor mari, cu mulți fani, din Superliga. Noi creăm modele. Sunt copii care dorm cu poza lui Mitriță. Nu cred că doarme nimeni cu poza lui Olaru sau a lui Dobre, cu tot respectul. Ai noștri trăiesc mai intens. Nu a fost să fie chimie între el și națională. El a luat această decizie elegant. A încercat, a zis să nu îl mai cheme, a vrut să ofere și un motiv. A colaborat chiar cu echipa de comunicare a naționalei. A fost un teatru cum că nu știau, comunicatul a fost dat de comun acord. El a luat legătura cu ei, să facă împreună un comunicat, astfel încât atmosfera să fie bună la națională“, a mai spus acţionarul Universităţii Craiova.

Citeşte şi: Mircea Lucescu a reacţionat după retragerea lui Mitriţă de la naţională! Ce şi-ar fi dorit selecţionerul


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS