-6.7 C
Craiova
luni, 12 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăSportTenisCîrstea, Jaqueline și Ruse merg la braț pe tabloul principal de la Adelaide

Cîrstea, Jaqueline și Ruse merg la braț pe tabloul principal de la Adelaide

Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au reușit să acceadă împreună pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 500 de la Adelaide (Australia), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, după victoriile obținute, duminică, în rundă finală a calificărilor.

Jaqueline Cristian (38 WTA) a învins austriaca de origine rusă Anastasia Potapova (24 ani, 55 WTA), cu 6-1, 6-3, după o oră și 34 de minute. Potapova câștigase ambele meciuri directe anterioare, în 2017, în calificări la Wesley Chapel (SUA), cu 6-4, 4-6, 6-2, și în 2023, în turul al doilea la Madrid, cu 7-5, 3-6, 6-2.

Sorana Cîrstea (41 WTA) s-a impus în fața uzbecei Kamila Rahimova (24 ani, 91 WTA), cu 7-6 (7/5), 6-3, după două ore de joc. Sorana o învinse pe Rahimova și în 2022, în primul tur la Istanbul, cu 6-4, 6-1.

Gabi Ruse (85 WTA) a trecut de jucătoarea cehă Katerina Siniakova (29 ani, 47 WTA), cu 3-6, 6-3, 6-2, după o oră și 57 de minute. Siniakova câștigase ambele partide directe de până acum, în 2020, în semifinale la Dubai (ITF), cu 6-3, 6-7 (2/7), 6-4, și anul trecut, în primul tur la Praga, cu 7-5, 6-2.

Fiecare româncă și-a asigurat un cec de 11.250 de dolari și 26 de puncte WTA.

Adversare una și una în primul tur

În primul tur, Jaqueline Cristian o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Aleksandrova (31 ani, 10 WTA), a patra favorită. Aleksandrova s-a impus în singura lor confruntare de până acum, în 2025, în optimi la Tokyo, cu 6-1, 6-2.

Cîrstea va juca împotriva ucrainencei Daiana Yastremska (25 ani, 27 WTA), victorioasă în prima lor partidă directă, în semifinale la Lyon, în 2022, cu 7-6 (7/5), 4-6, 6-4.

Ruse va primi replica rusoaicei Ana Kalinskaya (27 ani, 33 WTA), pe care a învins-o la primul lor duel, cu 6-3, 6-0, în 2017, în primul tur la Bad Saulgau (Germania).

Citește și: Emma Răducanu vine la Transylvania Open 2026! Câte românce sunt direct pe tabloul principal

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS