Sorana Cîrstea (41 WTA), Jaqueline Cristian (38 WTA) și Gabi Ruse (85 WTA), cele trei reprezentante ale României în calificările turneului de la Adelaide, au obținut victorii pe linie azi-noapte, în calificări. Toate mai au câte un singur meci de disputat până să ajungă pe tabloul principal al competiției WTA 500.
În primul meci, Gabriela Ruse a învins-o pe Katie Swan (26 de ani, 270 WTA), scor 6-7 (5), 6-2, 6-3. În meciul decisiv pentru calificarea pe tabloul principal al turneului, Gabriela Ruse o va înfrunta pe Katerina Siniakova (29 de ani, 47 WTA). Va fi al treilea meci direct dintre cele două, Siniakova câștigând de fiecare dată.
Sorana Cîrstea, cea care a avut un parcurs bun la Brisbane, unde s-a oprit în optimi, fiind eliminată de liderul Aryna Sabalenka, a trecut cu scorul 6-3, 6-3 cu Ulrikke Eikeri (33 de ani). Mai departe, în ultimul meci din calificări, Sorana va lupta pentru un loc pe tabloul principal cu Kamilla Rakhimova (24 de ani, 91 WTA).
Nu în cele din urmă, ultima româncă care a jucat azi-noapte la Adelaide a fost Jaqueline Cristian, care a obținut victoria tot în două seturi, cu Sarah Mildren (17 ani, 1080 WTA), scor 7-6 (4), 6-2. În ultimul meci din calificări, Jaq va avea o misiune mai complicată și se va duela cu Anastasia Potapova (24 de ani, 55 WTA).
Citește și: Atât a fost la Brisbane! Sorana Cîrstea s-a înclinat în fața liderului mondial

