27.3 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportTenisDimitrov ghinionistul! L-a condus cu 2-0 la seturi pe Sinner, dar a abandonat partida

Dimitrov ghinionistul! L-a condus cu 2-0 la seturi pe Sinner, dar a abandonat partida

Jannik Sinner (1 ATP) s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon după ce Grigor Dimitrov (21 ATP) a abandonat din cauza unei accidentări. La momentul retragerii sale, bulgarul conducea cu 6-3, 7-5, 2-2 și era favorit la victorie.

În ciuda faptului că Sinner era considerat favorit, Dimitrov a avut o evoluție excelentă și și-a dominat adversarul. Italianul nu a părut a fi în apele lui, iar setul inaugural s-a încheiat cu scorul de 6-3 pentru bulgar.Secvența secundă a fost ceva mai echilibrată și, la scorul de 3-2 pentru Dimitrov, Sinner a solicitat un time-out medical.  În cele din urmă, jocul s-a reluat și jucătorul de 34 de ani și-a adjudecat și setul al doilea: 7-5.

În setul al treilea, la scorul de 2-2, numărul 21 mondial a suferit o accidentare serioasă la unul din mușchii pectorali și a fost rândul lui să ceară întreruperea jocului. Liderul mondial a mers imediat în jumătatea de teren a adversarului pentru a se interesa de situația acestuia.

După o discuție cu staff-ul medical, Dimitrov a mers la vestiar pentru câteva minute, dar la scurt timp s-a întors și l-a informat pe arbitrul principal că este nevoit să abandoneze. Sinner a continuat să aibă un comportament ideal, ajutându-l pe sportivul de 34 de ani să își care gențile la vestiar.

Așadar, la scorul de 2-0 la seturi și 2-2 în secvența a treia, Dimitrov s-a retras, iar Sinner a obținut calificarea în „sferturi”.

Fair-play până la final

„Nu știu ce să zic, pentru că este un jucător incredibil, am văzut cu toții asta azi. E un prieten bun, ne înțelegem foarte bine și în afara terenului. Să îl văd în această situație… Sincer, dacă ar fi avut o șansă să joace în faza următoare, ar fi meritat. Sper să aibă o recuperare rapidă. E foarte ghinionist. Nu iau asta deloc ca pe o victorie. E un moment nefericit la care am fost martori.

Cred că în ultimele turnee de Mare Șlem s-a chinuit cu accidentările și să îl văd din nou așa e foarte dificil. Cu toții i-am văzut reacția și am observat cât de mult îi pasă de sport”, a declarat tenismenul de 23 de ani, vizibil afectat. E unul dintre cei mai muncitori jucători din circuit. E foarte nefericit. Vă mulțumesc că ați venit, dar acesta nu e sfârșitul pe care doream să îl vedem“, a spus Sinner.

Care sunt sferturile pe tabloul masculin

În faza următoare, Jannik Sinner îl va întâlni pe americanul Ben Shelton (10 ATP). Acesta a trecut cu 3-6, 6-1, 7-6 (1), 7-5) de italianul Lorenzo Sonego (47 ATP).

Celelalte partide din sferturi sunt Novak DjokovicFlavio Cobolli, Taylor FritzKaren Khachanov şi Cameron Norrie Carlos Alcaraz.

Citeşte şi: Demonstraţie de forţă! Iga Swiatek nu i-a dat şanse Clarei Tauson în optimile Wimbledon


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS