Jucătoarea de tenis Andreea Mitu, principala favorită, a câştigat turneul ITF de la Santa Margherita (Italia), dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, informează Mediafax. Andreea Mitu a învins-o în finală, scor 6-4, 6-3, pe Sara Sorribes Tormo (Spania), cap de serie numărul 2.
La dublu, Andreea Mitu şi Ştefana Andrei, favorite numărul trei, s-au impus în finală, scor 7-6 (5), 6-2, în faţa cuplului francez Audrey Albie/Manon Peral.