Handbalistele de la SCM Craiova au pierdut la “masa verde”, scor 10-0, meciul din această seară cu HCM Baia Mare, contând pentru etapa 20 a Ligii Naţionale, întrucât gruparea din Bănie nu a avut vizele medicale valabile.
Spectatorii prezenţi în tribune vor primi banii înapoi pe bilet pe baza jumătăţii de tichet pe care trebuia să o păstreze. Oficialii gazdelor au încercat să facă vize medicale provizorii, însă după 15 minute de la startul oficial al partidei, arbitrii au hotărât că jocul nu se poate disputa.
Coincidenţă, la meci au vrut să asiste şi fotbaliştii de la FC Universitatea, care sâmbătă, au pierdut, tot la “masa verde”, întâlnirea din deplasare cu FC Olt Slatina.
După decizia arbitrilor, antrenorul oaspeţilor, Costică Buceschi s-a arătat mulţumit de rezultat, însă ar fi vrut să câştige pe teren. “Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa. I se poate întâmpla oricui. Nu am vrut să disputăm amical cu echipa din Craiova, pentru că jucătoarele mele erau pregătite pentru un joc oficial”, a afirmat Buceschi, tehnicianul grupării HCM Baia Mare.