35.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal – Tomic, Voineag şi Petre stau bine cu pregătirea fizică

Fotbal – Tomic, Voineag şi Petre stau bine cu pregătirea fizică

\n

Ultimii trei jucători sosiţi la CS Universitatea Craiova, Vukasin Tomic, Andrei Voineag şi Robert Petre, au fost supuşi în această dimineaţă unor teste de Ovidiu Stângă şi staff-ul său, antrenorul dorind să vadă nivelul de pregătire fizică la care se află aceştia. „Ei trei erau singurii care nu au făcut testele, iar noi am vrut să vedem unde se află şi ce capacitate de efort au. Pot spune că stau foarte bine şi asta mă bucură. De altfel eu am observat încă de ieri, de la antrenamente, că sunt pregătiţi, iar asta e un lucru extraordinar, pentru că putem lucra normal, fără diferenţe”, a declarat Ovidiu Stângă, pentru GdS.

Dacă Tomic, Voineag şi Petre au fost ocupaţi de dimineaţă, restul delegaţiei a avut un program liber ales, unii dintre componenţii CSU alegând să meargă la cumpărături, iar alţii să se relaxeze la hotel.

Începând de la ora 13.00, staff-ul craiovean a susţinut şedinţa tehnică obişnuită înaintea fiecărei partide de verificare şi asta pentru că de la 15.00, pe terenul principal al resortului „Riu Kaya” din Belek, Viorel Ferfelea şi compania vor întâlni georgienii de la Baia Zugdidi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS