27.2 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbal - Ovidiu Stângă: Acum sita cerne şi vom face constatările la sfârşit

Fotbal – Ovidiu Stângă: Acum sita cerne şi vom face constatările la sfârşit

Antrenorul formaţiei CS Universitatea Craiova, Ovidiu Stângă, a recunoscut că au fost şi momente mai slabe ale echipei sale în jocul amical cu Baia Zugdidi, câştigat cu 1-0, dar crede că evoluţia unora dintre jucători s-a datorat oboselii acumulate şi a lipsei de omogenitate.

„La cum am jucat nu cred că puteam să ne detaşăm foarte uşor şi asta ţine numai de atitudine. Probabil că s-a simţit şi o oboseală fizică acumulată la antrenamente, dar şi o oboseală psihică la nivel de echipă. Viorel a făcut diferenţa, este un jucător care are execuţii de excepţie şi nu ne rămâne decât să-l felicităm. Eu am ochi de mijlocaş şi am văzut după cum a lovit-o că a dat bine. Nu mă aşteptam să dea chiar acolo, dar se mai ’greşeşte’. Nu trebuie să facem mare tam-tam acum şi să sperăm că vom vedea mai multe goluri din acestea şi să profităm la maximum de ele. E normal să-i aruncăm în luptă pe cei veniţi acum, pentru că trebuie să-i vedem la lucru. Eu îmi propun să le dau minute să joace, să arate ce pot. Acum sita cerne şi vom face constatările la sfârşit şi vom vedea pe cine putem să ne bazăm în perioada următoare”, a spus Stângă. „Tomic vine după o perioadă grea, pentru că a fost în cantonament cu echipa din Serbia, nu are ritmul nostru. Ori e obosit, ori s-a integrat greu în grup, pentru că a venit abia ieri şi a participat la un singur antrenament, dar ca şi calitate eu zic că este în regulă. Pot spune că şi Câju a jucat bine. Eu am mai spus-o: orice jucător care este accidentat este o pierdere pentru grup”, a mai spus „Olandezul”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS