Știri de ultima orăSportPrunea: Nu s-a comis vreun abuz la adresa Craiovei

Prunea: Nu s-a comis vreun abuz la adresa Craiovei

Un grup de suporteri ai Universităţii Craiova a protestat vineri în faţa sediului FIFA de la Zürich faţă de intenţia Comisiei de Licenţiere a FRF privind o posibilă neacordare a licenţei Universităţii Craiova pentru sezonul 2009/2010 al Ligii I. Conform site-ului clubului Universitatea, 14 suporteri – care fac parte din Asociaţia Suporterilor Olteni (ASO) – s-au deplasat la Zürich şi au afişat mai multe bannere: „Clean Football!" („Curăţaţi fotbalul!"), „Solomon, vinovat!", „FRF = Mafia", „FIFA, stop FRF’s abuse!" (FIFA, stopează abuzurile FRF!) şi „Justice for Craiova" (Dreptate pentru Craiova!). Suporterii olteni au protestat timp de două ore, iar la final au intrat în sediul FIFA, unde le-au oferit celor prezenţi fulare cu însemnele Universităţii Craiova.

„Nu putem sta cu mâinile în sân când echipei noastre i se întâmplă asemenea nedreptăţi. Am vrut să tragem un semnal de alarmă pentru toate neregulile din fotbalul românesc şi implicit pentru ceea ce i se întâmplă Universităţii. Vom merge până la capăt pentru a face dreptate în acest caz, nu ne vom opri aici", au declarat suporterii alb-albaştri pentru site-ul clubului.

Pentru astăzi, suporterii olteni îşi propuseseră un miting în faţa sediului FRF, însă acesta a fost amânat.

Viorel Duru: Craiova nu a fost anunţată oficial

 

Pe 15 mai, Comisia de Licenţiere va anunţa oficial o primă decizie în privinţa acordării licenţelor, iar cluburile nemulţumite se pot adresa în termen de zece zile Comisiei de Apel, care urmează să judece contestaţiile în perioada 26 – 31 mai. Abia atunci se va comunica oficial decizia finală, care, conform declaraţiilor lui Viorel Duru, preşedintele Comisiei de licenţiere de la FRF, va fi definitivă şi obligatorie, precizându-se şi motivele neacordării de licenţe. Viorel Duru a precizat pentru GdS că, oficial, Universitatea Craiova nu a fost înştiinţată de o eventuală neacordare a licenţei pentru sezonul următor. „Nu cred însă că până acum s-a comis vreun abuz la adresa Craiovei. Să aşteptăm mai întâi decizia Comisiei de Licenţiere. Deocamdată, totul e la stadiul de speculaţii", a spus şi Florin Prunea, directorul departamentului de relaţii internaţionale de la FRF, pentru site-ul www.craiovamaxima.ro.

„Universitatea nu are nici o datorie, să fie clar acest lucru. Nu avem nici o problemă reală cu licenţa. Clubul nu are datorii, aşa cum se afirmă pe diverse site-uri", a ţinut să precizeze, pe site-ul clubului, finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII