Știri de ultima orăSportVâlcea ţinteşte promovarea

Vâlcea ţinteşte promovarea

Enache Câju, marcatorul primului gol al CSM Râmnicu Vâlcea în acest retur de campionat, susţine că victoria din prima etapă de la Turda este meritată. „CSM Râmnicu Vâlcea a dominat tot meciul şi puteam marca mai multe goluri decât a arătat tabela la final, 1-0 pentru noi, dar am avut ghinion. Gazdele au avut o singură ocazie în toată partida. Victoria noastră este meritată, e bine că am început partea a doua a campionatului cu dreptul. Mă bucur că am marcat golul victoriei, dar era mai puţin important cine o făcea. Importante sunt cele trei puncte pe care le-am cucerit şi care ne menţin sus în clasament. Succesul nostru este cu atât mai important cu cât s-a jucat pe un teren greu“, a afirmat Câju.
Golgheterul formaţiei din Zăvoi în acest campionat cere ajutorul suporterilor pentru meciul de sâmbătă, cu FC Bihor Oradea: „Trebuie să învingem şi sâmbăta aceasta, cu FC Bihor, altfel degeaba am făcut-o la Turda. Vom întâlni o formaţie puternică, dar trebuie să ne mobilizăm şi să ne adăugăm în clasament trei puncte. Sper să fim încurajaţi de cât mai mulţi oameni. Le spun vâlcenilor să aibă încredere în noi pentru că formaţia are valoare şi poate promova în acest sezon!“. Câju a mai spus că fotbaliştii de la CSM încearcă să stea departe de zvonurile care apar despre diverse contracandidate la promovare din Seria a II-a: „Am vorbit şi noi cu cei de la Câmpia Turzii după meciul cu Internaţional Piteşti. Cel mai important este să ne vedem de treaba noastră, chiar dacă nu putem să nu ne gândim la eventuale probleme. Până la urmă, faptul că Internaţional a învins în ultimul minut de joc echipa de pe ultimul loc al clasamentului (Mechel Câmpia Turzii – Internaţional Piteşti 1-2, n.r.) ne face să credem că ne putem bate de la egal la egal cu ei şi că noi vom fi mai buni“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS