Atacantul Universităţii Craiova, care a debutat la prima reprezentativă în amicalul cu Letonia, este la prima convocare în vederea unor partide oficiale ale tricolorilor.
Selecţionerul reprezentativei de fotbal a României, Victor Piţurcă, a anunţat duminică seară lotul pentru partidele pe care tricolorii le vor susţine în compania selecţionatelor Lituaniei şi Insulelor Feroe, în Grupa a şaptea a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010. Pe lista lui „Piţi“ se regăseşte şi un fotbalist de la Universitatea Craiova, Florin Costea. Atacantul Ştiinţei este la prima sa selecţie în vederea unor partide oficiale ale naţionalei, după ce pe 20 august a debutat la echipa tricoloră jucând 17 minute în partida amicală cu Letonia care s-a disputat la Urziceni.
Chivu, Mutu şi Raţ pot fi înlocuiţi
Tehnicianul tricolorilor a fost nevoit să renunţe la trei dintre cei mai titraţi jucători ai naţionalei, Cristian Chivu (Inter Milano), Adrian Mutu (AC Fiorentina) şi Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), care nu sunt refăcuţi complet după accidentări. De asemenea, selecţionerul i-a lăsat în afara lotului pe Florentin Petre (Terek Groznâi) şi pe George Ogăraru (Ajax Amsterdam), explicând că primul dintre aceştia va face mai multe drumuri înainte de meciuri şi nu va fi într-o formă fizică optimă, în timp ce al doilea nu a mai jucat la echipa sa de club.
În schimb, au fost reconvocaţi, după o lungă absenţă din lotul naţionalei, fundaşul Mihai Neşu, care a fost transferat recent la FC Utrecht, şi mijlocaşul lui FC Vaslui, Marian Aliuţă.
Victor Piţurcă susţine că echipa naţională este pregătită pentru a suplini absenţele lui Chivu, Mutu şi Raţ.
„Momentul nu este foarte bun pentru echipa naţională, deoarece cei mai valoroşi jucători sunt accidentaţi. Cu toate acestea, ne-am pregătit şi pentru momente de genul acesta. Aşa cum am mai spus, România nu stă într-un jucător sau doi. În rest, nu sunt probleme majore în lot“, a precizat selecţionerul.
Tehnicianul tricolorilor i-a liniştit pe suporteri şi în privinţa lui Ciprian Marica, atacantul urmând să se refacă rapid după ce duminică a suferit o accidentare şi a fost schimbat la pauza meciului pe care echipa sa de club, VfB Stuttgart, l-a câştigat, cu 2-0, în faţa formaţiei Hannover, în etapa a treia din Bundesliga.
„Marica nu are o accidentare gravă, aşa mi-a spus doctorul naţionalei, Pompiliu Popescu“, a menţionat Piţurcă.
Lotul lui Piţurcă
România va juca în compania Lituaniei la Cluj, pe 6 septembrie, de la ora 21.00, şi cu Insulele Feroe la Torshavn, pe 10 septembrie, de ora 19.30. Pentru aceste meciuri, Victor Piţurcă va avea la dispoziţie următorii jucători: Bogdan Lobonţ (Dinamo), Eduard Stăncioiu (CFR Cluj) – portari; Cosmin Contra (Getafe), Cristian Săpunaru (FC Porto), Gabriel Tamaş (Dinamo), Cosmin Moţi (Dinamo), Dorin Goian (Steaua), Sorin Ghionea (Steaua), Ştefan Radu (Lazio), Mihai Neşu (FC Utrecht) – fundaşi; Bănel Nicoliţă (Steaua), Mirel Rădoi (Steaua), Răzvan Cociş (Lokomotiv Moscova), Paul Codrea (Siena), Costin Lazăr (Rapid), Marian Aliuţă (FC Vaslui), Nicolae Dică (Catania) – mijlocaşi; Florin Bratu (Dinamo), Marius Niculae (Dinamo), Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Daniel Niculae (Auxerre) şi Florin Costea (Universitatea Craiova) – atacanţi.
Nemulţumit de LPF şi FRF
Tehnicianul naţionalei României, Victor Piţurcă, a spus că este dezamăgit de faptul că Liga Profesionistă de Fotbal a programat pentru aseară partida Steaua – Pandurii, deşi patru dintre jucătorii gazdelor sunt convocaţi pentru partidele cu Lituania şi Insulele Feroe.
„A venit o problemă din partea LPF, FRF şi a Stelei. E păcat că nu există înţelegere între noi şi sper să fie ultima dată când se întâmplă aşa ceva. Nu cred că se sabotează echipa naţională, dar FRF trebuia să atenţioneze Liga din timp şi trebuia să primim înţelegere pentru că interesul ar trebui să fie comun, dar văd că nu e aşa. Sper că nu se va mai întâmpla aşa ceva“, a menţionat Piţurcă.
Liga Profesionistă de Fotbal a programat partida Steaua – Pandurii Târgu Jiu, din cadrul etapei a şasea a Ligii I, pentru aseară, de la ora 20.00, deşi patru dintre fotbaliştii formaţiei din Ghencea, Mirel Rădoi, Dorin Goian, Sorin Ghionea şi Bănel Nicoliţă, au fost convocaţi la echipa naţională şi ar fi trebuit să se prezinte ieri la reunirea lotului.

