Pandurii Târgu Jiu este foarte aproape de revenirea, pe cale administrativa, in prima liga, dupa ce Comisia de Apel din cadrul Sistemului national de licentiere nu i-a acordat licenta clubului Sportul Studentesc. „Studentii“ primisera licenta pe 31 mai cu conditia sa-si achite din datoria de 12,6 miliarde lei vechi pe care clubul patronat de Vasile Siman o avea la bugetul de stat.
„Am incercat sa il conving pe Siman sa isi plateasca datoriile, iar el a spus ca nu ne intereseaza pe noi ce datorii au ei la stat. Jiul a primit licenta pentru ca a platit partial datoriile la stat si a facut dovada ca pe 31 august isi va achita in intregime datoriile“, a declarat Viorel Duru, directorul Sistemului national de licentiere. Patronul Sportului Studentesc, Vasile Siman, considera neregulamentara decizia federalilor, echipa sa fiind o victima colaterala. „Este neregulamentar. Am dreptul sa ma gândesc ca Sportul ii deranja pe multi pentru faptul ca juca toate meciurile pe teren. Datoriile pe care ei le invoca le au toate echipele. Ori se aplica regulamentul pentru toti, ori… Sa le fie rusine“, a replicat Siman.
Condescu crede ca nu-i corect
Presedintele „pandurilor“, Marin Condescu, considera ca cei din Comisia de Apel nu au judecat cu aceeasi moneda in cazul celor doua echipe, Jiul si Sportul. „Nu-i corect, fiindca amândoua erau judecate la acelasi capitol pe care nu-l indeplineau, cel financiar. Nu vrem neaparat un loc in Divizia A pe cale administrativa. Conteaza si modul in care sunt judecate criteriile dupa care se acorda licenta“, a spus Condescu. Directorul pe probleme internationale din cadrul FRF, Florin Prunea, a motivat retrogradarea Sportului, care este definitiva si obligatorie. „Cei de la Sportul au fost de rea-credinta. Nu au facut nici un pas ca sa nu se ajunga la aceasta decizie. Vom informa conducerile LPF si FRF ca nu le-am acordat licenta, iar acestea vor decide sa ii retrogradeze. Aceasta hotarâre este definitiva si obligatorie“, a declarat Prunea.
Seful LPF, Dumitru Dragomir, a luat act de decizia Comisiei din cadrul FRF si a anuntat ca o va pune in aplicare. „Liga Profesionista de Fotbal este subordonata din punct de vedere sportiv federatiei si vom tine cont cu strictete de ceea ce spun regulamentele in vigoare“, a afirmat Dragomir. Organizatorul primei ligi trebuie sa faca o invitatie clubului Pandurii pentru a-i lua locul Sportului Studentesc, oltenii urmând sa debuteze in campionat pe teren propriu, in fata echipei Rapid Bucuresti, iar in etapa a doua ii asteapta inca un meci de foc, in „Groapa“, cu Dinamo.