Fostul international argentinian Claudio Caniggiaajuns la 38 de ani, a revenit asupra deciziei de a-si incheia cariera de fotbalist, afirmind ca vrea sa joace cu nationala tarii sale la Campionatul Mondial din 2006. „Visul meu este sa joc la Cupa Mondiala. Nu mai vreau sa ma retrag, vreau sa continuu si pentru asta ma antrenez de doua ori pe zi, adica mai mult decit atunci cind jucam. Cred ca o sa pot sa mai joc timp de un an sau doi“, a spus Caniggia. „In acest moment nu joc, dar voi reveni in luna iunie si voi fi intr-o forma foarte buna inaintea Mondialului. O sa fac fata la 39 de ani. Daca Lothar Matthaeus a jucat pina la aceasta virsta, atunci si eu pot sa o fac“, a completat argentinianul.
Caniggia si-a inceput cariera in 1985 la River Plate si a mai evoluat apoi la formatiile Verona, Atalanta Bergamo, AS Roma, Benfica Lisabona, Boca Juniors si Dundee United, in sezonul trecut el jucind la echipa Qatar Club. In prezent, atacantul care in 1990 ducea Argentina in finala CM printr-un gol marcat lui Zenga este liber de contract. Pentru selectionata „pumelor“, Caniggia a evoluat de 50 de ori, marcind 16 goluri.