Știri de ultima orăSport„M-a sunat Sliskovic sa ma cheme la echipa nationala!“

„M-a sunat Sliskovic sa ma cheme la echipa nationala!“

Cel mai bun jucator al Universitatii in partida de la Galati, alaturi de fundasul Daouda si de atacantul Njock, a fost portarul Adnan Guso. Bosniacul a salvat, in doua rinduri, miraculos poarta Stiintei de la goluri ca si facute. Prestatiile sale, de la sosirea in Banie si pina acum, nu aveau cum sa nu atraga atentia selectionerului bosniac Blaz Sliskovic. Dar sa-l lasam pe Guso sa spuna…

– Ce face eroul de la Galati?

– Excelent. Dar de ce erou? Nu se pune problema. Mi-am facut doar datoria de portar. Important este ca echipa a cistigat toate cele trei puncte.

– Totusi, ai salvat Universitatea de doua goluri ca si facute. La ultima ocazie, spectatorii sarisera deja in sus de bucurie.

– Da, asa este, dar, repet, mi-am facut doar datoria.

– Ai fost cel mai bun jucator, de ce esti asa modest?

– Nu am jucat singur. Si colegii m-au ajutat. Pai, mi-au venit doar doua mingi grele si asta e putin intr-un meci in deplasare.

– Esti in Romania de o jumatate de an. Te-ai familiarizat cu fotbalul de aici, crezi ca Universitatea este mai puternica decit anul trecut?

– Normal. Acum cunosc foarte bine si adversarii. Craiova are una din cele mai bune formatii din campionat.

– Poate Craiova ajunge intr-o cupa europeana la finalul acestui sezon?

– Fara probleme! Veti vedea pe parcurs ca la Galati nu a fost o intimplare. Universitatea a invins meritat. Acum urmeaza doua meciuri acasa. O data cistigate ajungem la 9 puncte si va fi greu sa mai coborim din clasament.

– Personal vorbind, ai jucat in nationala Bosniei de 15 ori. Mai speri sa imbraci tricoul tarii tale?

– Da! Bine, haideti sa va spun un secret. Chiar ieri (luni – n.r.) am fost sunat de Sliskovic, care m-a anuntat ca sint in vederile sale pentru meciul cu nationala Norvegiei. Saptamina viitoare se vor trimite convocarile pentru jucatorii care evolueaza in alte campionate decit cel al Bosniei. Abia astept.

– Chiar daca evolutiile tale te recomandau pentru nationala Bosniei, ai fost luat prin surprindere de acest telefon?

– Stiam ceva, pentru ca am vorbit de dimineata cu fratele meu si mi-a spus ce scriu ziarele de acolo. Unul dintre portarii selectionati pina acum, Tolja, nu va fi convocat pentru ca s-a accidentat si nu se antreneaza, iar primul pe lista, in opinia ziaristilor, eram eu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS