26.4 C
Craiova
marți, 15 iulie, 2025
Știri de ultima orăSanatateCardiopatia ischemică

Cardiopatia ischemică

În diferitele sale forme de manifestare, cardiopatia ischemică este cu certitudine afecţiunea centrală în domeniul cardiologiei şi poate a medicinei în ultimii zeci de ani, care cu mare probabilitate va rămâne astfel multă vreme. Asupra acestei boli – sau mai exact grup de boli – se concentrează în ultimul timp atenţia medicilor, fie ei specialişti cardiologi sau medici de familie, a cercetătorilor, a media şi a publicului larg. Poate tocmai interesul pe care îl generează acest domeniu duce uneori la exagerări, la concluzii pripite şi chiar la deformări ale realităţii sau informaţii greşite.
Cardiopatia ischemică este cauzată de dezechilibrul balanţei dintre necesitatea şi disponibilul de oxigen la nivelul muşchiului cardiac. Cauza cea mai importantă a acestei situaţii o reprezintă ateroscleroza, adică îngustarea arterelor responsabile de aducerea sângelui oxigenat la inimă prin depunerea colesterolului pe pereţii acestora sub forma unor plăci, numite ateroame.
Se cunosc în prezent o serie de factori de risc pentru producerea ateroamelor: fumatul, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, creşterea colesterolului, predispoziţia ereditară, obezitatea, sedentarismul sau abuzul de alcool (nu şi consumul moderat de alcool!). Asupra celor mai mulţi dintre aceşti factori de risc putem şi trebuie să intervenim pentru a reduce riscul apariţiei cardiopatiei ischemice. Cu toate acestea, nu rareori întâlnim pacienţi cu ateroscleroză avansată, dar care nu întrunesc factorii de risc cunoscuţi, ca semn că mai există şi alţii rămaşi încă neidentificaţi.
Există mai multe modalităţi de exprimare clinică a cardiopatiei ischemice, grupate, în funcţie de prezenţa sau absenţa durerii toracice, în manifestări dureroase şi nedureroase. Primele forme sunt cardiopatia ischemică cronică dureroasă (numită şi angină pectorală de efort sau angor pectoris), infarctul şi preinfarctul (numit şi angină instabilă). Mai dificil de diagnosticat sunt formele nedureroase: cardiopatia ischemică cronică nedureroasă, aritmiile de cauză ischemică şi cardiomiopatia dilatativă ischemică sau moartea subită de cauză coronariană. Trebuie precizat că un pacient poate prezenta de-a lungul vieţii, succesiv sau uneori chiar simultan, mai multe forme de cardiopatie ischemică.
Ateroscleroza nu afectează exclusiv arterele inimii. Prin afectarea vaselor de sânge ale creierului se poate produce ameţeală (vertij) sau accident vascular cerebral, manifestat prin paralizie, pierderea memoriei sau imposibilitatea de a mai vorbi. La picioare, bolile vaselor se manifestă prin dureri la mers sau ulcere, iar în cazurile cele mai grave pot conduce la amputaţii. Dar bolile vasculare pot afecta, din păcate, aproape orice organ: ochii, rinichii sau altele.
În următorul articol din cadrul rubricii permanente dedicate bolilor cardiovasculare vor fi prezentate date statistice, informaţii despre metodele de diagnostic, dar şi despre tratamentul medicamentos şi nemedicamentos al cardiopatiei ischemice.

Dr. Ovidiu Vîlceanu, medic specialist cardiolog

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII