Berbec
Sunteţi conectat la treburile de serviciu zi-lumină, nu pentru că aţi fi atât de conştiincios şi dornic de afirmare, ci pentru că şeful stă cu ochii pe dumneavoastră. Dacă vă vede atât de implicat, cere de la dumneavoastră şi mai mult, deci nu exageraţi cu munca. V-aţi putea trezi cu o agendă de lucru foarte încărcată numai din cauza seriozităţii cu care vă asumaţi sarcinile. Mai este şi mâine o zi, nu trebuie să terminaţi azi toată lista de sarcini, pentru că oricum şeful nu va fi mulţumit.
Taur
Suferinţele din iubire sunt cele mai dureroase, dar parcă şi mai mult vă doare când îl vedeţi pe cel drag suferind fără să ştiţi ce să faceţi pentru el pentru a-i lua de pe umeri povara. Partenerul dumneavoastră trece printr-un moment dificil, dar nu aveţi cum să-l ajutaţi decât cu vorbe bune şi multă compasiune. El trebuie să găsească soluţiile de a ieşi din impas, dumneavoastră sunteţi acolo doar pentru a-i arăta că vă pasă!
Gemeni
Nu vă implicaţi în acţiuni riscante. Intuiţia vă atrage atenţia la timp asupra acelor aspecte care conţin o doză mare de risc şi, dacă ascultaţi ce vă transmite vocea interioară, veţi fi foarte câştigat. Puteţi trece pe lângă un pericol şi, după ce totul va fi deja departe, vă veţi da seama că au fost suficiente detalii care v-au avertizat sau poate v-au şi salvat de consecinţe grave.
Rac
Ziua e plină de activităţi banale, dar care, adunate la un loc, vor forma o agendă plină, pe care nu veţi mai şti cum să v-o organizaţi astfel încât să nu vă simţiţi copleşit. Rutina e la ordinea zilei, dar nimeni nu o poate tolera mai bine decât dumneavoastră acum. Ştiţi să le luaţi pe toate lent, pe rând, fără să vă agitaţi, şi nu vă lăsaţi până nu duceţi la îndeplinire ceea ce v-aţi asumat. În fond, nimic nu e atât de urgent ca să terminaţi tot azi!
Leu
Când vedeţi că la tot ce spuneţi primiţi numai comentarii maliţioase şi critici, aproape că preferaţi să tăceţi. Nu ştiţi să luptaţi pentru a vă impune punctul de vedere, ci alegeţi tăcerea, bătând în retragere, considerând că nu e momentul sau locul potrivit pentru o dispută. Vă veţi lua revanşa altădată. Deocamdată, adunaţi dovezi în favoarea dumneavoastră, astfel încât, atunci când veţi deschide subiectul, să nu mai apară comentarii.
Fecioară
Sunteţi cuprins de entuziasm în faţa unei provocări care va scoate din dumneavoastră tot ce aveţi mai bun: ambiţie, curaj, încredere, voinţă, atitudine. E momentul dumneavoastră de afirmare în care nu veţi ţine cont de limite, de complexe, de nimic din ceea ce altădată v-ar fi oprit la primul hop. Treceţi peste obstacole zâmbind, convins că mergeţi direct la ţintă. Nimeni nu vă poate opri din avânt acum, deci, ţineţi-o tot aşa până la capăt.
Balanţă
Vă simţiţi singur, deşi cel drag este alături de dumneavoastră. Comunicarea are de suferit, parcă nu mai sunteţi pe aceeaşi lungime de undă şi vă găsiţi greu cuvintele pentru a vă face înţeleşi. Poate distanţa s-a interpus între dumneavoastră, el fiind departe, şi îi duceţi dorul. Nu-l mai simţiţi alături sau poate e prea ocupat la serviciu ca să mai aibă timp şi de dumneavoastră.
Scorpion
Amorul vă ia minţile, pasiunea care năvăleşte azi în calea dumneavoastră face ravagii. Cineva vă atrage atât de mult, încât daţi deoparte şi raţiunea, şi caracterul, şi tot ceea ce altădată conta pentru dumneavoastră, ca să vă lăsaţi cucerit de dragoste. Atenţie, totuşi, chiar dacă azi inima bate cu furie, focul acesta se poate stinge repede, fiind doar o patimă trecătoare. Depinde de dumneavoastră cât de tare vă îndrăgostiţi: până peste urechi sau… doar un pic!
Săgetător
Cine să fie cel mai bun prieten dacă nu partenerul de viaţă, persoana cea mai dragă inimii dumneavoastră, care vă este alături, orice s-ar întâmpla? Vă puteţi baza pe susţinerea şi înţelegerea sa, indiferent de problemele cu care vă confruntaţi. Ajunge doar să-i cereţi ajutorul şi va lăsa orice alte preocupări doar pentru a se dedica solicitării dumneavoastră. Puteţi fi fericit că aveţi alături un tovarăş atât de devotat.
Capricorn
Vă vine o idee strălucită din care ar putea apărea un profit frumuşel. Trebuie să aveţi şi curajul de a o pune în practică, nu doar să o gândiţi până în cele mai mici detalii. Căutaţi mediul potrivit în care ideea dumneavoastră ar putea fi aplicată. Fie investiţi cu gândul unui câştig în viitor, fie găsiţi o sursă şi mai bună de venit, de care veţi fi foarte mulţumit. Mintea vă merge brici când vine vorba de bani.
Vărsător
Ca să vă materializaţi un mare vis aveţi nevoie de bani, deci, căutaţi sursa de venit care să vă asigure succesul. Degeaba ridicaţi castele de nisip numai în vise, pentru că, atâta timp cât sunteţi lefter, veţi suferi în sinea dumneavoastră că niciodată nu vi se împlinesc visele. Căutaţi jobul bănos care să vă ofere sursa de câştig necesară şi abia după aceea clădiţi-vă visul!
Peşti
Uneori, tocmai calmul sau răceala cu care vă răspund unii la solicitări vă scoate din sărite, deci, nu veţi fi iritat de nervii altora, ci, dimpotrivă, de pasivitate! Aţi fi vrut să fie mai activi, mai implicaţi în ceea ce le propuneţi şi, când îi vedeţi cum pierd vremea aşteptând ca tot dumneavoastră să le rezolvaţi problemele, vă enervaţi. Chiar dacă aveţi nevoie de colaboratori, azi n-aveţi cu cine să comunicaţi, deci, mai bine vă descurcaţi singur.

