O tânără din comuna Ionești a fost agresată fizic de partenerul său, chiar în locuința ei. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 8 iulie.
„Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizaţi pe 8 iulie, prin apelul 112, de o tânără de 25 de ani, din comuna Ionești, cu privire la faptul că prietenul său, a intrat în locuința sa și a lovit-o cu pumnii și picioarele.
În urma primelor cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în jurul orelor 23:30, un tânăr de 29 de ani, din comuna Urdari, ar fi contactat-o telefonic, de mai multe ori, pe apelantă, însă aceasta nu i-a răspuns.
La scurt timp, cel în cauză ar fi bătut la ușa fetei, iar după ce i-a deschis, ar fi intrat în imobil și, pe fondul geloziei și a faptului că nu i-a răspuns la telefon, acesta ar fi devenit agresiv, ar fi tras-o de păr și ar fi lovit-o cu pumnii în zona feței și a corpului, provocându-i leziuni și suferințe fizice“, potrivit IPJ Gorj.
În cauză s-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.
Totodată, a fost întocmit formular de evaluare a riscului, reieşind faptul că există un risc iminent, ocazie cu care a fost emis un ordin de protectie provizoriu împotriva acestuia.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Citeşte şi: Politico: Nicușor Dan, curtat de partidele europene ale lui Macron și Merz