La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu s-a produs, pe 15 iunie, un eveniment cu totul special şi rar: o mămică a născut, prin operație de cezariană, tripleți. Sarcina a fost obținută pe cale naturală (nu FIV).
Naşterea celor trei fetițe a adus bucurie în inimile tuturor celor implicaţi, de la familie şi până la personalul medico-sanitar!
Mămica, care are domiciliul în comuna Baia de Fier, a născut în a 37-a săptămână de sarcină, trei fetițe cu greutate de 2020 grame, 1760 grame și 1670 grame, cu adaptare neonatală precoce bună.
Sprijinul medical a fost oferit de:
- dr Adrian Tetileanu, medic ginecolog, șeful Secției Obstetrică-Ginecologie,
- dr Dana Uțupanu, medic ginecolog,
- dr Georgiana Barbonie, medic neonatolog, în cadrul Secției Neonatologie,
- medicul anestezist Adriana Brâncuș,
- împreună cu asistenţi medicali şi personal de specialitate.
„Mămica are 20 de ani și având în vedere faptul că era un caz complex, sarcină tripleți, s-a decis finalizarea nașterii prin operație cezariană. Evoluția lehuzei a fost favorabilă, de asemenea, evoluția nou-născuților este favorabilă. Incidența sarcinii multiple este caracteristică sarcinilor obținute prin tehnici de reproducere asistată, dar această mamă nu a apelat la aceste tehnici. Le dorim tot bine din lume”, a transmis medicul Adrian Tetileanu, șeful Secției Obstetrică Ginecologie.
Citește și: Noul Guvern intră în linie dreaptă: Ilie Bolojan (PNL), propunerea oficială de premier