11.8 C
Craiova
joi, 30 octombrie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljPeste 6.600 de imobile din Coșoveni, Dolj, urmează să fie intabulate

Peste 6.600 de imobile din Coșoveni, Dolj, urmează să fie intabulate

Peste 6.600 de imobile din comuna Coșoveni, județul Dolj, vor fi intabulate în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară. PNCCF este finanțat din fonduri europene, anunță Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj.

Rezultatele lucrărilor de cadastru vor fi afișate miercuri, 5 noiembrie 2025, la Primăria Coșoveni și pe site-ul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Cetățenii au 60 de zile pentru a depune contestații sau cereri de rectificare.

În total, au fost identificate 6.615 imobile, însumând 3.678 hectare. Lucrările, începute în 2022, sunt gratuite pentru cetățeni.
Directorul OCPI Dolj, Alin Victor Dumitrescu, a îndemnat localnicii să verifice datele publicate: „Este esențial ca proprietățile să fie înregistrate corect în evidențele de cadastru și carte funciară.”

În județul Dolj, 22 de unități administrativ-teritoriale sunt cadastrate integral. Alte 31 de comune, printre care Coșoveni, beneficiază de finanțare europeană pentru înregistrarea proprietăților.

Citește și: Grindeanu amenință cu moțiune de cenzură dacă legea pensiilor magistraților nu trece

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS