Știri de ultima orăLocalDoljBărbat din Arad, reținut pentru furt în Craiova

Bărbat din Arad, reținut pentru furt în Craiova

Un bărbat din Arad, comuna Felnac, în vârstă de 44 de ani, a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova. Acesta este acuzat de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Pe 10 februarie 2026, un bărbat de 46 de ani din Craiova a sesizat autoritățile că, în cursul serii, o persoană necunoscută i-ar fi sustras telefonul mobil dintr-o societate comercială aflată într-un centru comercial din municipiu. Prejudiciul a fost estimat la 1.000 de lei.

Reținut de poliție

În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au reușit identificarea suspectului, un bărbat din județul Arad. Acesta a fost adus la audieri. Pe baza probelor administrate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

Ulterior, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Urmează ca autoritățile să dispună măsurile legale care se impun.

Citește și: Se pregătește o nouă zi liberă, la nivel național. Când ar putea fi


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS