Primarul municipiului Craiova, Olguța Vasilescu, a declarat, joi, la Conferința județeană a PSD Mehedinți, că turismul reprezintă o mină de aur pentru județele Mehedinți și Gorj, care au un mare potențial în acest sens, și i-a îndemnat pe oamenii cu bani să investească în infrastructura hotelieră, informează Agerpres.
Potrivit Olguței Vasilescu, în municipiul Craiova, Târgul de Crăciun aduce în fiecare an câte 10 milioane de euro la bugetul local, iar din punct de vedere al vestigiilor, Drobeta Turnu Severin este peste Craiova.
„Când am strâns toate agențiile de turism din România și le-am spus să facem o rută pentru județul Mehedinți, mi s-a spus că nu există decât pensiuni, nu există hoteluri și noi nu putem să încărcăm un autocar pe care să îl împărțim la două pensiuni, pentru că se supără turiștii, că unii poate au condiții mai bune, alții mai proaste și că trebuie dezvoltate hoteluri. Același lucru și pentru județul Gorj. Aici au început deja să se miște pe Programul Tranziție Justă, pe care, din păcate, nu pot aplica decât două județe din Oltenia – Dolj și Gorj. Deja Gorjul a început să-și facă hoteluri.
Eu sper să se trezească oamenii cu bani din acest județ (Mehedinți – n.r.) și să investească pentru că turismul este o mină de aur. O să vedeți ce va fi la Craiova începând de la jumătatea lunii noiembrie (când se deschide Târgul de Crăciun – n.r.). Avem hoteluri care sunt rezervate de agențiile de turism din Bulgaria din luna februarie. Târgul de Crăciun aduce Craiovei peste 10 milioane de euro în fiecare an. Din punct de vedere al vestigiilor, Drobeta Turnu Severin este peste Craiova, a spus Vasilescu“.
Mehedinți și Gorj, mare potențial turistic nevalorificat
Aceasta a mai afirmat că județele Mehedinți și Gorj au un mare potențial turistic, care încă nu a fost valorificat.
„Noi, la Craiova, nu avem nicio clădire mai veche de 1600 – este Cetatea Băniei… În schimb aveți aici vestigii romane, aveți o cetate de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, aveți Peștera Topolnița, una din cele mai frumoase peșteri din lume, pe care am găsit-o pe un site din SUA, ca să înțelegeți că alții apreciază mult mai bine decât noi ce avem aici, Podul Lui Dumnezeu.
La fel în județul Gorj, unde e cea mai mare concentrație de peșteri din lume. Sunt peste 2.000 de peșteri în Gorj. Deci avem ce le oferi turiștilor, trebuie doar să avem infrastructura. Și dacă vom cere ceva de la dumneavoastră pentru Oltenia (adresându-se lui Sorin Grindeanu- n.r.), asta cerem: cele două drumuri expres – unul care să ne scoată către vest și unul care să ne ducă în frumosul județ care este Gorj“, a mai afirmat primarul municipiului Craiova.
„PSD avea alte așteptări de la acest guvern“
Olguța Vasilescu a adăugat că PSD avea alte așteptări de la acest guvern, „dar pe de altă parte, noi știm cum guvernează dreapta“.
„Noi am văzut în 2010 cum a fost cu Boc, am văzut în 2016 cum a fost cu Cioloș, i-am văzut în 2020-2021 pe Cîțu și cu Orban, care nu au făcut nimic. Au cumpărat niște izolete și au mai făcut niște terenuri de sport în pantă și au lăsat deficitul României la 9%. În schimb, cu 9% deficit, guvernarea PSD a reușit să facă 400 kilometri de autostradă și drum expres, a majorat pensiile, așa cum nu s-a întâmplat niciodată în istorie și a reușit să dea pentru fiecare comunitate în parte câte un proiect care să o dezvolte“, a spus Vasilescu.
Toți liderii PSD din Oltenia, în echipa lui Grindeanu
În calitate de președinte PSD Craiova, Olguța Vasilescu i-a mulțumit lui Sorin Grindeanu „că este primul candidat la președinția PSD care va avea în echipa de conducere absolut toți liderii PSD din Oltenia“.
„Până acum, trebuia să ne strângem, să decidem între noi cine să fie vicepreședinte la nivel național. Iată că s-a făcut în sfârșit dreptate acestei regiuni, care de fiecare dată aduce cel mai mare număr de voturi Partidului Social Democrat“, a mai afirmat Olguța Vasilescu.
Citeşte şi: Hoţ român, prins în Italia după doi ani de fugă. Pentru că avea acte false, a fost recunoscut după un tatuaj

