Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru că şi-a ucis fosta soţie, după ce a lovit-o de mai multe ori, iar apoi a strâns-o de gât.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis, marţi, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat pentru comiterea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie.
“La data de 16 iulie, în jurul orei 16.00, inculpatul a agresat-o pe fosta lui soţie, împreună cu care convieţuia în imobilul din comuna Suşani, judeţul Vâlcea.
I-a aplicat multiple lovituri pe tot corpul, după care a procedat la sugrumarea victimei, prin comprimare digito-palmară la nivelul gâtului, ce a condus la insuficienţă acută cardio-respiratorie şi imediat, la deces”, anunţă poliţia.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat, marţi, Tribunalului Vâlcea, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.