32.6 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljTânăr din Moțăței, tăiat cu sabia după o ceartă în cârciumă

Tânăr din Moțăței, tăiat cu sabia după o ceartă în cârciumă

Un tânăr de 28 de ani, din comuna doljeană Moțăței, a fost arestat preventiv, marți, după ce a atacat cu o sabie un consătean de 24 de ani.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în noaptea de duminică spre luni, Andrei Gheonea, de 24 de ani, și Petrică Dobre, de 28 de ani, în timp ce se aflau într-un bar din comună, au început să se certe. Ulterior, Dobre l-a lovit cu pumnii pe Gheonea, care a fugit din bar și s-a închis în autoturismul unui amic. De aici și-a sunat tatăl, iar când acesta a venit să îl ia, Dobre l-a atacat din nou. De data aceasta, Gheonea a fost lovit cu o sabie în zona gâtului. Victima a fost transportată de urgență la spital, unde medicii i-au acordat primele îngrijiri și au stabilit că rana suferită i-a pus viața în pericol. Petrică Dobre a fost reținut luni, iar marți a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS