În perioada 5 – 31 august, la nivel național se vor organiza acțiuni preventive, în planul denumit generic „Blocada 2014”, fiind folosite efective din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, poliție transporturi, acțiuni speciale, precum și arme explozivi și substanțe periculoase din cadrul unităților teritoriale.
În acest sens, peste 350 de polițiști mehedințeni vor acționa zilnic pentru creșterea autorității poliției și asigurarea respectării legii, prin prezența activă în mediile și zonele de interes operativ, pentru prevenirea activităților infracționale și creșterea vizibilității elementului polițienesc, în zonele cu risc criminogen. Totodată, aceștia vor acționa și pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale, precum și a celor urmărite în temeiul legii.
Astfel, polițiștii rutieri, sprijiniți de polițiști de ordine publică, vor acționa pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulație, respectiv: nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind timpii de conducere, odihnă și repaus a conducătorilor de vehicule destinate transporturilor rutiere publice de mărfuri și persoane. Totodată, oamenii legii vor verifica legalitatea acestor transporturi.
Polițiștii specializați în investigații criminale vor preveni și combate faptele antisociale, vor verifica respectarea obligațiilor ce le revin persoanelor care au comis infracțiuni, pe durata controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune sau arestului la domiciliu, precum și pentru prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii.
Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracțiunilor comise în stradă, în baruri ori discoteci, în piețe agroalimentare și târguri, polițiștii vor institui filtre și vor efectua controale.
Activitățile vizează și depistarea și sancționarea persoanelor care încalcă regimul armelor, munițiilor și materialelor explozive, regimul vânătorii și protecției fondului cinegetic. Polițiștii structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase verifică condițiile de depozitare și de asigurare a securității armelor și munițiilor deținute de persoanele fizice și juridice.
Polițiștii de la transporturi vor fi prezenți în trenurile de călători naționale și internaționale, precum și în stațiile de cale ferată, unde, împreună cu structurile de control abilitate, acționează pentru combaterea călătoriilor frauduloase, furturilor, comerțului ilegal și altor fapte penale.