30.5 C
Craiova
luni, 16 iunie, 2025
Știri de ultima orăLocalCurtea de Apel Bucureşti a decis ca Duicu să rămână în arest

Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Duicu să rămână în arest

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis vineri ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, să rămână în arest preventiv, la fel ca Ştefan Constantin Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, şi Constantin Popescu, om de afaceri din Orşova. Cu toate că Popescu a fost pe punctul de a scăpa de închisoare, pedeapsa fiindu-i înlocuită cu arestul la domiciliu, procurorii DNA au făcut recurs, iar în final s-a decis ca acesta să rămână alături de cei, după gratii.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de cei trei.
Adrian Duicu a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii de o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracţiuni de dare de mită, pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite, pentru primire de foloase necuvenite şi pentru două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.
În acelaşi dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, printre care şi realizatorul TV Andrei Bădin, acuzat de luare de mită.
De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Constantin Ştefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi; Constantin Popescu, om de afaceri şi preşedintele organizaţiei municipale Orşova a PSD; Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale; Zenovia Elisabeta Rolea, preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Grigoriţa Ferarum, consilier principal în cadrul CJAS Mehedinţi, Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi, Daniela Popescu, director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin; Cristian Damian Stănoiu, avocat în cadrul Baroului Mehedinţi.
Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada martie – iunie 2013, Adrian Duicu a afirmat faţă de Ştefan Ponea, când acesta era inspector şef al IPJ Mehedinţi, faptul că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, şi consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orşova, pe de altă parte).


Editor: Mariana Butnariu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS