29.2 C
Craiova
duminică, 20 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalMehedinţeni acuzaţi de fraude informatice, prinşi cu ajutorul FBI

Mehedinţeni acuzaţi de fraude informatice, prinşi cu ajutorul FBI

Procurori DIICOT – ST Timișoara și polițiști din cadrul BCCO Timișoara, SCCO Mehedinți, cu sprijinul IJP Timiș și al Jandarmeriei, au efectuat ieri 22 de percheziții domiciliare pe raza județelor Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Mehedinţi şi au reușit stoparea activității infracționale derulată de o grupare specializată în infracțiuni informatice și spălare de bani.

De asemenea, au fost emise 21 de mandate de aducere pentru persoane implicate în activitatea infracțională, acestea fiind conduse la sediul DIICOT – ST Timișoara pentru audieri în vederea luării măsurilor legale.

Gruparea infracțională era coordonată de un bărbat de 37 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care în prezent este încarcerat într-un penitenciar din Germania, fiind condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare pentru înşelăciuni prin sisteme informatice.

Conform probelor administate în dosar, față de membrii grupării infracționale există suspiciunea că, începând cu luna noiembrie 2008, au conceput un program informatic menit să exploateze vulnerabilitățile informatice existente în sistemele POS amplasate în localuri și restaurante, iar prin acest mijloc să capteze toate datele cărților de credit ale persoanelor ce foloseau efectuarea plăților în acest mod. Aceste date obținute fraudulos erau puse la vânzare online persoanelor interesate din întreaga lume (de exemplu, din SUA, Rusia, Pakistan, Serbia).

Un palier al grupului infracțional organizat se ocupa special de preluarea și ridicarea sumelor de bani pe care le trimiteau pe numele lor “cumpărătorii” datelor de credit obținute în mod fraudulos. Cei mai interesați de acest gen de vânzări au fost suspecții din SUA, care după ce intrau în posesia acestor date de cărți de credit le foloseau la efectuarea extragerilor frauduloase de la bancomate din conturile persoanelor ce au folosit cardurile la achitarea consumațiilor din restaurante.

Mai multe companii americane au formulat plângeri, în urma cărora FBI a declanșat cercetări, solicitând cooperarea autorităților române, în regim de task force, în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor care, prin intermediul unui program informatic de tip keylogger, au reușit să compromită aproximativ 6.600 de carduri bancare ale clienților care au efectuat plăți la POS-urile mai multor companii.

În urma solicitărilor efectuate de autoritățile americane către cele 160 de bănci emitente ale cardurilor compromise, s-a stabilit că valoarea totală a prejudiciului este de 147.546,92 de dolari, în urma raportărilor efectuate – până la data de 11 februarie 2009 – de 109 bănci.
Procurorii DIICOT – ST Timișoara au dispus pe 16 iunie începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de inițiere și constituire în grup infracțional organizat specializat în săvîrșirea de infracțiuni informatice, prin acces ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală a unor transmisii de date informatice, transferul neautorizat de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, respectiv deținerea de echipamente hardware și software cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice și spălare de ban.  
Suspecţii pot primi până la 10 ani de închisoare. Printre aceştia se află şi fiica unui fost ofiţer al SIF Mehedinţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS