UPDATE: 12.45 Tânărul de 23 de ani decedat în accidentul petrecut noaptea trecută pe pasajul suprateran din Craiova se numeşte Daniel Pricină şi avea domiciliul în comuna Cârcea. Prietena acestuia, Andreea Iliescu, din Craiova, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu multiple traumatisme.
11:01 Un tânăr de 23 de ani a murit şi prietena acestuia de 21 de ani a fost rănită, noaptea trecută, în jurul orei 2.00, în urma unui accident produs în centrul Craiovei, pe pasajul suprateran. Potrivit poliţiştilor, şoferul unui autoturism Daewoo Nubira a pierdut controlul direcţiei, a lovit parapetul din dreapta, după care maşina a fost proiectată într-un stâlp al reţelei de energie electrică. În urma impactului, şoferul autoturismului a decedat, iar prietena acestuia, pasageră pe locul din dreapta-faţă, a fost rănită grav şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Reprezentanţii IPJ Dolj spun că, din primele cercetări, s-a stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil umed).
Editor: Ionuţ Nica