38.4 C
Craiova
luni, 14 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljDoljean prins cu 21.000 de pachete de ţigări în vama PF II

Doljean prins cu 21.000 de pachete de ţigări în vama PF II

Poliţiştii de frontieră mehedinţeni împreună cu lucrătorii vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier II  au confiscat sâmbătă seară aproximativ 21.000 de pachete cu ţigări de provenienţă Muntenegru şi Serbia. Ţigările, ascunse în pereţii dubli ai remorcii unui autofurgon, aparţineau unui cetăţean din judeţul Dolj şi erau destinate vânzării în mod ilegal în România.
Acţiunea „Capacul“ s-a derulat în baza unei analize de risc efectuate de ofiţeri specialişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II şi Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.
„În ziua de 14.09.2013, la ora 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier II s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a intra în România cu o autofurgonetă înmatriculată în România, cetăţeanul român Marian Gabriel L., de 23 de ani, din judeţul Dolj. Având informaţii despre implicarea lui în activitatea de contrabandă cu ţigări, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali din Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier II efectuarea în comun a unui control amănunţit asupra mijlocului de transport. În urma controlului efectuat asupra autofurgonului Iveco condus de Gabriel L., s-au găsit ascunse într-un perete dublu, special confecţionat în remorca autovehiculului, cantitatea de 20.970 de pachete cu ţigări mărcile Marble, City, Bond, Monte şi Fast, de provenienţă Muntenegru şi Serbia“, a declarat Valeriu Pera, purtător de cuvânt al IJPF Mehedinţi.
Din cercetările efectuate de către poliţiştii de frontieră s-a stabilit că ţigările au fost cumpărate din Serbia şi ascunse în remorca autovehiculului, cu scopul de a fi transportate şi comercializate ilegal în România. Poliţiştii de frontieră mehedinţeni i-au întocmit cetăţeanului doljean lucrare penală în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducere şi scoatere din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 de lei, în cazul produselor supuse accizelor.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 21.000 de euro, şi autovehiculul în valoare de 4.500 de euro au fost ridicate în vederea confiscării. Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Severin a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a lui Marian Gabriel L.
Din vânzarea ilegală a ţigărilor, doljeanul urma să obţină suma de 20.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS