Sorin Alexandrescu l-a şantajat pe administratorului RCS&RDS să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV, spunându-i că altfel va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că a dat mită 3,5 mil. euro pentru a obţine drepturile de transmise a unor meciuri, conform Mediafax.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, vineri, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti arestarea preventivă a lui George Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, urmărit penal pentru şantajarea administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei.
Bani cu titlu de mită
În referatul cu propunerea de arestare a lui Sorin Alexandrescu, procurorii DNA arată că acesta a constrâns în mod repetat administratorul unei societăţi comerciale că va da în vileag fapte compromiţătoare, care ar putea să îi afecteze afecta viaţa personală şi cariera profesională.
Sorin Alexandrescu a urmărit ca, în acest mod, să îl detemine de administratorul societăţii comerciale să semneze în numele companiei un contract având ca obiect retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor aparţinând Antena TV Group, în condiţii prestabilite, respectiv pe o perioadă de cinci ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane de euro anual, ceea ce implica încasarea unui preţ de 0,6 euro pe lunar pe abonat, au notat procurorii în documentul citat.
Procurorii mai arată că administratorul companiei a fost contactat telefonic de Sorin Alexandrescu la jumătatea lunii aprilie, acesta cerându-i o întrevedere urgentă. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în 16 aprilie, la un hotel, Sorin Alexandrescu spunându-i că are un contract încheiat în 2009 de acesta, în numele companiei pe care o administrează, cu o societate comercială (SC BODU SRL, firma lui Dumitru Dragomir, n.r.), valoarea totală a acestuia fiind de 3,5 milioane de euro.
Alexandrescu i-ar fi spus administratorului companiei că, în opinia lui, acel contract era, în realitate, o modalitate de a acoperi primirea cu titlu de mită a sumei de 3,5 milioane de euro de către o persoană, în schimbul căreia aceasta a întreprins demersuri în a susţine compania în câştigarea licitaţiei privind transmiterea TV a meciurilor de fotbal.
Convorbirile lui Alexandrescu au fost interceptate
În urma acestei întâlniri, Sorin George Alexandrescu a fost denunţat la DNA şi s-au emis autorizaţii pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi ambientale ale acestuia cu administratorul RCS&RDS, dar şi cu alte persoane.
Alexandrescu şi administratorul RCS&RDS au avut apoi mai multe întâlniri, cu scopul semnării contractului privind retransmisia şi distribuţia prin satelit a programelor Antena TV Group.
Sorin Alexandrescu i-ar fi spus administratorului firmei că dacă nu se va perfecta contractualui de retransmisie, va expedia o serie de adrese celor două firme care au încheiat contractul de 3,5 milioane de euro şi va solicita date concrete despre încheierea şi derularea acestuia.
Mai mult, procurorii susţin că, Alexandrescu i-ar fi spus administratorului că în următorul interval de timp intenţiona „să dea publicităţii materialele compromiţătoare pe care le deţine la adresa sa sub forma unei anchete jurnalistice”, dându-i şi un ultimatum pentru a-i comunica poziţia sa referitoare la semnarea contractului.
La următoarea întâlnire, din 22 aprilie, Alexandrescu a adus o copie a contractului cu care îl şantaja pe administratorul RCS&RDS.
Într-o discuţie dintre Alexandrescu şi administratorul firmei, directorul general Antena TV Group i-a spus că a băgat 3,5 milioane de euro într-o companie care n-a produs absolut nimic, aceşti bani fiind, „oficial”, mită dată.