Direcţiile de sănătate publică judeţene se reorganizează în opt autorităţi regionale, având în subordine 34 de oficii judeţene de sănătate publică, în timp ce serviciile judeţene de ambulanţă se vor reorganiza în opt servicii regionale, cu 33 de staţii regionale, potrivit noului proiect al Ministerului Sănătăţii (MS).
Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică, vineri seară, un proiect de Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea instituţiei, dar și un proiect de Ordonanță de Urgență privind restructurarea organizatorică a unor componente din sistemul de sănătate, prin intermediul cărora se va întări capacitatea administrativă a MS.
„Prin aceasta se asigură coerenţa instituţională şi se eficientizează procesul complex de adoptare operativă a deciziilor, mecanismul de control şi inspecţie şi implementarea în timp scurt a Strategiei Naţionale de Sănătate Publică, cu scopul declarat de a creşte calitatea serviciilor medicale acordate pacienţilor şi, implicit, gradul de satisfacţie al acestora faţă de modul în care funcţioneaza sistemul public de sănătate”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță de Urgență.
Potrivit noilor proiecte, în subordinea Ministerului Sănătății vor funcţiona opt autorităţi regionale de sănătate publică, opt servicii regionale de ambulanţă, dar și Agenţia Naţională de Programe de Sănătate, Agenţia Naţională de Infrastructură Sanitară, Dispozitive Medicale şi Achiziţii Centralizate, Agenția Națională de Achiziţii şi Investiţii în Sănătate, Sistemul național de medicină legală, Sistemul național de transfuzie sanguină şi alte instituţii publice, unele urmând să fie înfiinţate prin Hotarâre de Guvern.
Conform proiectului de act normativ, direcţiile de sănătate publică judeţene se reorganizează în opt autorităţi regionale de sănătate publică, servicii publice deconcentrate cu personalitate juridică şi cu calitate de ordonator secundar de credite, în subordinea cărora funcţionează 34 de oficii judeţene de sănătate publică, fără personalitate juridică. Această reorganizare se va face în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern. De asemenea, serviciile judeţene de ambulanţă, care funcţionează tot în subordinea directă a MS, se reorganizează în opt servicii regionale de ambulanţă, structuri cu personalitate juridică şi în subordinea cărora funcţionează 33 de staţii judeţene de ambulanţă.
Prin acelaşi proiect de HG se urmăreşte şi micşorarea numărului maxim de posturi din aparatul propriu al ministerului. „Numărul maxim de posturi este de 255, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. În numărul maxim de posturi (…) sunt incluse şi posturile aferente cabinetelor secretarilor de stat”, prevede proiectul, numărul maxim de posturi fiind, în prezent, de 290, după cum se precizează în nota de fundamentare.
Totodată, în proiect se mai menționează că se transferă la consiliile județene structura de avize și autorizări pe proprie răspundere a structurilor nemedicale, că se desfiinţează cele nouă policlinici cu plată care nu s-au transformat în structuri prevăzute de lege, respectiv societăți civile medicale, și că se desființează și cele 41 de centre județene de aparatură medicală, care aveau rolul de a asigura asistența tehnică și service-ul pentru aparatura medicală.
Proiectul de act normativ este în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății până la data de 15 aprilie.