Înfiinţarea Companiei Energetice Oltenia (CEO) a fost amânată cu o lună, după ce iniţial se anunţase că noua entitate economică va fi pusă în funcţiune pe 1 aprilie. Compania Energetică Oltenia va avea în componenţă unităţile din minerit şi energie din regiune, respectiv: Complexul Energetic (CE) Rovinari, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Craiova, precum şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). Potrivit directorului Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, desemnat să se ocupe de înfiinţarea Companiei Energetice Oltenia şi viitor director general al firmei, au fost realizate aproape toate activităţile referitoare la fuziunea celor patru unităţi economice şi mai sunt de parcurs două etape până când compania va putea să funcţioneze propriu-zis. Astfel, noua dată de înfiinţare a CEO a fost stabilită pentru 1 mai.
Investiţii de un miliard de euro în derulare
Directorul Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, a declarat că noua Companie Energetică Oltenia va avea 19.920 de salariaţi, din care 13.200 vor fi mineri. Puterea totală a grupurilor energetice de la cele trei termocentrale va fi de 3.750 de megawaţi, Compania Energetică Oltenia urmând să funcţioneze cu un total de 12 grupuri energetice. După cum a precizat aceeaşi sursă, nouă dintre cele 12 blocuri energetice sunt modernizate la standardele europene de funcţionare şi respectă indicatorii de mediu. În prezent, la cele patru societăţi economice care vor face parte din Compania Energetică Oltenia sunt în derulare investiţii de peste un miliard de euro, atât în ceea ce priveşte termocentralele, cât şi carierele miniere. La Complexul Energetic Rovinari sunt în desfăşurare investiţii de 200 de milioane de euro (180 de milioane pe mediu), la CE Turceni – de 240 de milioane de euro (220 de milioane de euro investiţii pe mediu), iar la CE Craiova – de 200 de milioane de euro (130 de milioane de euro pe mediu). Investiţiile pe componenta de minerit se prezintă astfel: 200 de milioane de euro la CE Rovinari, 180 de milioane de euro la CE Turceni şi 115 milioane de euro la SNLO.
Listarea la Bursă pentru a face rost
de bani
Conform directorului Constantin Bălăşoiu, principalul obiectiv după înfiinţarea Companiei Energetice Oltenia va fi găsirea de fonduri pentru realizarea de noi grupuri energetice de 500 de megawaţi. Necesarul de capital pentru realizarea de noi grupuri energetice în perioada 2013 – 2020 va fi de 2,2 miliarde de euro. Costul unui grup energetic nou va fi extrem de mare, întrucât va avea în componenţă şi o instalaţie de captare a dioxidului de carbon. „Primul pas pe care trebuie să îl facem după înfiinţarea CEO, programată pentru 1 mai, va fi listarea la Bursă. Banii obţinuţi din vânzarea de acţiuni vor fi folosiţi pentru înfiinţarea de grupuri energetice de 500 de megawaţi. Listarea unui pachet de acţiuni de 3,5% va fi sursă de finanţare pentru un bloc energetic de 500 de megawaţi. Trebuie să construim blocuri energetice noi întrucât celor existente le va expira la un moment dat durata de viaţă. Dacă se vor face toate investiţiile necesare, în CEO vor putea lucra peste 21.000 de salariaţi. De asemenea, consultantul pe care l-am angajat pentru fuziune a stabilit că toate costurile de funcţionare vor scădea anual cu 80 de milioane de euro, după înfiinţarea CEO. Costul de producţie va scădea şi el cu 10-12%. În plus, cele trei termocentrale îşi desfăşoară activitatea, în proporţie de 70%, pe piața liberă de vânzare de energie. Noua societate nu va avea nici un fel de probleme în a-şi asigura producţia pe piaţă“, a spus directorul Complexului Energetic Craiova. De precizat că noua Companie Energetică Oltenia este un proiect apărut după eşecul înfiinţării Companiei Electra, din care ar fi trebuit să facă parte, pe lângă cele trei complexuri energetice şi SNLO, şi hidrocentralele din Oltenia.

