Începutul anului şcolar scoate în evidenţă neregulile din instituţiile de învăţământ.
În Drobeta Turnu Severin, conducerea unei grădiniţe va trebui să renunţe la o clasă din cauză că plouă prin tavan, parchetul este umflat, iar pereţii mucegăiţi. Situaţia este şi mai gravă la Şcoala Magheru, copiii fiind nevoiţi să înveţe într-o sală a fostului cămin cultural.
Conducerea grădiniţei din Drobeta Turnu Severin spune că nu vor fi probleme.
„Grădiniţa arată destul de bine, am vorbit cu domnul primar să punem la punct şi sala unde sunt probleme şi, dacă nu terminăm până la începutul anului şcolar, vom continua pe parcurs. În rest, lucrurile stau bine”, a spus directoarea grădiniţei cu probleme.
Problema la Şcoala din localitatea Magheru este foarte veche. Aici copiii sunt expuşi mereu pericolului de a se prăbuşi tavanul peste ei. Unii părinţi şi-au transferat copiii la alte şcoli.
„Aceasta nu se poate numi şcoală pentru că este distrusă şi reprezintă un pericol, de aceea eu mi-am transferat copilul la o şcoală în oraş, unde este în siguranţă. Aici pereţii sunt jupuiţi, tavanul le cade în cap, iar iarna îngheaţă de frig. Nu se interesează nimeni de soarta copiilor“, a spus un părinte.
Primăria Brezniţa de Ocol a încercat în anul 2008 să construiască o şcoală nouă. A primit bani de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi pentru lucrări, însă după câteva luni constructorul contractat de primărie a cheltuit toţi banii, realizând doar fundaţia, şi nu a mai continuat. La sfârşitul anului 2009, primăria a primit alţi bani pentru terminarea şcolii, însă constructorul nu a mai vrut să reia lucrarea. „Din păcate, noi nu mai putem continua lucrările la şcoală. În 2008, am primit bani de la Inspectoratul Şcolar şi am început lucrările, iar după câteva luni constructorul nu a mai avut bani şi s-a oprit la fundaţie. În 2009, am mai primit nişte bani, dar, pentru că a fost frig, constructorul a refuzat să continue lucrările şi am dat banii înapoi. Acum copiii învaţă toţi într-o clasă în fostul cămin cultural“, a declarat primarul comunei Brezniţa de Ocol, Dumitru Drăghici. Mai multe şcoli din Mehedinţi care nu s-au pregătit pentru începerea noului an şcolar îşi vor deschide porţile fără avizul Direcţiei de Sănătate Publică.
• Alin Ghiciulescu
În Mehedinţi există şcoli care nu sunt pregătite pentru noul an
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei