Un popas în timp, într-o sală cochetă, simplă, cu un decor pe măsură. La un semn îşi fac apariţia ei, actorii de ieri.
Boemii scenei de odinioară au evoluat sub luminile rampei, atrăgând ropote de aplauze la sfârşitul fiecărei reprezentanţii. Fie că e vorba de Manu Nedeianu sau de Alecu Corcoveanu, fiecare a venit să spunea povestea lui Caţavencu, Manole, a Domnului Loyal sau cine ştie a câte alte personaje, în faţa publicului prins în mrejele teatrului.
Teatrul de la 1942
În 1942, Ştefan G. Boţoiu lansa un apel artiştilor pentru a redeschide Teatrul Naţional. A răspuns cu promptitudine, printre alţii, şi Costică Nădejde. „Îmbrăcat, vara, cu un sacou în carouri, cu un nelipsit fular în buline, cu batistă la buzunarul de la piept, fluturând ca o chemare, cu părul negru pomădat cu briantină, Nădejde părea o vedetă a filmelor americane“, sună descrierea făcută de Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu în a lor „Craiova, mon amour“.
Cine nu îşi amintea de Traian din „Titanic Vals“, Ionescu din „O scrisoare pierdută“, Bebe Cristian din „Visul unei nopţi de iarnă“, rolurile celebre ale lui Costică Nădejde, care făcea spectacole excelente alături de colegii săi de renume – Jean Lupu, Didiţa Bababan, Laurenţiu Mărgineanu, Geta Tudorache. Sunt astăzi umbre din trecut care încântă chiar şi prin ciudăţeniile lor. „Avea calităţi, dar şi ciudăţenii. Venea în cabină cu cel puţin o oră înainte de începerea spectacolului. Se dezbrăca până la brâu, se aşeza în faţa oglinzii de la masa de machiaj şi îşi studia, îndelung, chipul şi trupul. Când veneau colegii sau tinerii elevi de la Conservatorul «Cornetti», figuranţi în spectacole, le arăta părul de pe piept în formă perfectă de T şi le atrăgea atenţia: «T, de la talent. Sunt un om însemnat: T». Colegii îi cunoşteau meteahna (mai bine zis, fixul) şi nu de puţine ori îl tachinau, prilej de uşoară iritare pentru Costică. Avusese loc un examen pentru angajarea unor actori tineri. A reuşit printre ei şi Tudor Vişan. Costică Nădejde i-a abordat pe loc: «Bă, pe voi scrie talent? Uitaţi-vă la mine!»… Într-o zi, la avizier, printre foile de repetiţii şi spectacole, a apărut un catren semnat de Janot (Ion Marinescu): «C. Nădejde, june comic, / Nu mai face nici un ban / De când avenit în teatru / Talentul T Vişan». Pentru eroul nostru, acest afront a fost mai mult decât un duş rece. Peste puţin timp, a părăsit teatrul craiovean, trasferându-se la Piteşti. O actriţă din teatrul de lângă Trivale povestea peste ani: «Eram proaspăt venită de pe băncile institutului. Mă pregăteam să intru în scenă, în spectacolul meu de debut. Treceam coridorul cabinelor şi m-am trezit chemată de maestrul Nădejde, care juca rolul principal: «Fată, fată, uite, T-ul, Talent. Sunt însemnat şi te binecuvântez şi pe tine. Să ai nădejde şi talent în viaţă»… Maestrul nu renunţase la acest «supliment de rol»…“, se menţionează în „Craiova, mon amour“.
Manu Nedeianu, un mare artist
Cel care îşi făcea debutul în spectacolele de teatru şcolar de la Colegiul Naţional „Carol I“ şi care visase dintotdeauna să ajungă în lumina reflectoarelor a încântat în numeroase spectacole, mai întâi ca angajat în Compania „Sică Alexandrescu“ de la Terasa Otetelişanu, apoi ca „actor de Bucureşti“, în „Lumpatius Vagabondus“ de Nestroy. „Tânărul chemat expres de la Craiova a jucat apoi în «Moritz al II-lea», în «Broadway Mellody» şi în «Încurcă lumea». Avea 100 de lei pe seară, dar numai pentru serile fără ploaie şi vânt. Cu un coleg de teatru la fel de sărman, urmărea zilnic dacă impresarul înălţa un balon captiv cu titlul spectacolului seral, putând exclama uneori: «Astă-seară mâncăm şi noi». Greutăţile condiţiei derizorii de actor, sporite în urma incendierii Teatrului «Elena Teodorini», l-au obligat să accepte un angajament în trupa rapsodului Ciorobea, talent popular autentic, încurajat şi recomandat de însuşi Nicolae Iorga să întreprindă un turneu în Franţa“, se mai spune în „Craiova, mon amour“. Norocul a făcut ca într-una dintre zile să formeze o trupă de revistă proprie. Succesul nu a întârziat să apară. Îşi dorea însă să evolueze în „Marele teatru“, aşa că, după redeschiderea teatrului craiovean, în 1942, a reuşit să recâştige recunoştinţa publicului craiovean, atât de drag inimii sale. Caţavencu, Manole, Sir Toby au fost roluri cu succes la public. Amurgul carierei i-a îngăduit să se afirme strălucitor şi în operetă, Manu Nedeianu ieşind pe rampa acestui gen în 1955. Au rămas să spună povestea succesului său rolurile din „Sânge vienez“, „Ana Lugojana“, „Voievodul ţiganilor“, cinstind vremurile încărcate de istorie, al căror actor a fost.
