20.5 C
Craiova
vineri, 11 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljBază de date naţională pentru pacienţi

Bază de date naţională pentru pacienţi

Servicii medicale neefectuate, pacienţi înscrişi pe mai multe liste sau eliberarea de medicamente ce nu se regăsesc pe lista cu cele compensate şi gratuite sunt situaţii anacronice care ar putea să dispară de la 1 ianuarie 2008, prin introducerea Sistemului Informatic Unic Integrat.

Toate vizitele pacienţilor la medicul de familie vor fi contorizate de la 1 ianuarie 2008, odată cu darea în folosinţă a Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI).

SIUI integrează printr-o reţea casele de asigurări de sănătate judeţene cu CNAS şi cu furnizorii de servicii medicale (medici de familie, spitale, policlinici, furnizori de dispozitive medicale, farmacii etc.). Această integrare se face pe softuri unice, individualizate pe tip de furnizor, pentru fiecare casă judeţeană de asigurări de sănătate. Sistemul conectează casele judeţene şi CNAS cu datele poliţiei, ANOFM, CNPAS, ANAF şi ale Registrului Comerţului.

 

De transmiterea datelor se va ocupa STS

 

„Sistemul are ca scop raportarea în mod unitar a serviciilor şi activităţilor furnizorilor către casele judeţene, respectiv gestiunea electronică a calităţii de asigurat a pacienţilor. La începutul fiecărei luni se va realiza actualizarea automată a versiunii softului şi a nomenclatoarelor de medicamente, a datelor personalizate şi a calităţii de asigurat“, a susţinut Daniela Gheorghe, purtătoarea de cuvânt a CAS Dolj.

Transmiterea datelor la casele judeţene de asigurări de sănătate se realizează prin intermediul serviciului de telecomunicaţii speciale STS cu ajutorul unui modem wireless prin reţelele Orange, Vodafone sau Zapp, puse la dispoziţie de CNAS. Nu este vorba de transmisie prin internet sau e-mail clasic, ci de o linie de comunicaţii securizate a STS.

Se are în vedere ca, în termen de un an, transmiterea datelor să se facă numai on line, prin conexiune permanentă în timp real.

 

Cum funcţionează

 

Fiecare furnizor va primi un kit de instalare personalizat de la casa judeţeană de asigurări de sănătate. Pentru medicul de familie, kit-ul va conţine datele cabinetului şi lista proprie de pacienţi. Acesta va introduce pentru fiecare pacient serviciile furnizate (consultaţie, prescripţie medicală, trimitere etc.), medicamentele eliberate (cu seria reţetei, denumirea medicamentului, cantitate, cod, listă), biletele de trimitere (cu seria biletului, analizele recomandate, inclusiv cele către alţi furnizori) şi concediile medicale cu toate datele din formular. La sfârşitul lunii se generează un fişier, care va fi transmis on line, pe dischetă sau alt suport către casa judeţeană.

 

Elimină inadvertenţele

 

Prin acest sistem vor fi eliminate unele inadvertenţe care până acum erau mai greu de dovedit, mai spun reprezentanţii CAS Dolj. „Casa va verifica şi corobora următoarele informaţii: calitatea de asigurat sau coasigurat (beneficiar de servicii medicale pe asigurarea soţului sau soţiei), tipul de serviciu medical la care are sau nu dreptul şi dacă persoana era asigurată la data când a primit consultaţia ori reţeta. În total, sunt peste 600 de chei de verificare“, a spus Daniela Gheorghe.

Cu alte cuvinte, nu va mai fi posibilă dubla înregistrare pe listele medicilor de familie, dubla raportare a serviciilor medicale prestate, iar datele statistice vor putea fi obţinute mult mai repede.

La sfârşit se generează o listă de erori care trebuie corectate şi retrimise până în ultima zi de raportare, apoi, după ultima validare, în termenul strict de raportare (primele trei zile lucrătoare ale lunii), se listează formularele pe hârtie şi se trimit la casa judeţeană împreună cu factura.

SIUI a fost aplicat experimental până acum în Constanţa, Bacău, Cluj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş şi Bucureşti.

Ce nu este SIUI?

SIUI nu este fişa medicală electronică a pacientului, nu deserveşte alte instituţii în afara CNAS şi nu gestionează decât datele, paşapoartele, calitatea de asigurat şi serviciile raportate de furnizori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS