24 C
Craiova
joi, 31 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljVacanţă pentru unii, examene pentru alţii

Vacanţă pentru unii, examene pentru alţii

O parte a elevilor doljeni au intrat ieri în vacanţă, în timp ce absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a se pregătesc de examene.

Peste 7.300 de absolvenţi de clasa a VIII-a vor susţine luni, 18 iunie, prima probă a testelor naţionale la limba şi literatura română. Pe 20 iunie, urmează examenul la matematică, iar pe 21 iunie, absolvenţii vor susţine proba la alegere la istorie sau geografie. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au stabilit care va fi procedura de extragere a subiectelor pentru testele naţionale. Vor fi folosite două urne în care vor fi introduse zece bile. Din fiecare urnă va fi extrasă câte o bilă, iar numerele înscrise pe biletele din interiorul bilelor vor reprezenta numărul variantei de subiect. Pentru a promova examenul, elevii trebuie să obţină cel puţin nota 5 la fiecare test. Un candidat care a luat la cel puţin unul dintre teste o notă mai mică decât 5 este considerat respins şi va trebui să susţină din nou probele acestui examen. Cei care vor fi surprinşi copiind vor fi excluşi din concurs. Elevii dintr-a opta susţin doar o singură dată testele naţionale, iar în caz de eşec ei se pot înscrie la SAM. Rezultatele vor fi afişate pe 24 iunie, când se depun şi contestaţiile, între orele 16.00 şi 20.00, iar rezultatele finale se vor afişa pe 28 iunie. În funcţie de media obţinută la examene, dar şi de mediile celor patru ani de gimnaziu, elevii de clasa a VIII-a vor fi repartizaţi electronic la liceele pe care le-au trecut în fişele de înscriere. Media de admitere la liceu este formată 50% din media claselor V – VIII şi 50% din cea de la testele naţionale.

Bacalaureatul, peste o săptămână

Absolvenţii clasei a XII-a vor susţine începând din 25 iunie probele examenului de bacalaureat. Între 25 şi 26 iunie va fi proba orală la limba şi literatura română, între 27 şi 28 proba orală de limba şi literatura modernă. Pe 29 iunie va avea loc proba la limba şi literatura română scris, pe 3 iulie proba scrisă obligatorie a profilului, urmată pe 4 iulie de proba scrisă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării. Ultima probă la alegere din disciplinele din celelalte arii curriculare va fi susţinută de absolvenţii clasei a XII-a pe 5 iulie. Pe 7 iulie vor fi afişate rezultatele, iar candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00. Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele următoare, iar prima sesiune a bacalaureatului din acest an se va încheia pe 10 iulie. O nouă sesiune de bacalaureat pentru cei care au absentat şi pentru cei care au picat examenele din prima sesiune se va organiza în luna septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS