OLT. Casa de Cultură a Sindicatelor a preluat organizarea concursului „Topul micilor vedete“, iniţiat în urmă cu ani buni şi abandonat la un moment dat, noua serie debutând joi după-amiază cu evoluţia a cinci micuţi talentaţi de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 5 Slatina. În cadrul aceastei prime ediţii din noua serie confruntarea a fost prietenească, la final toţi cei cinci concurenţi – Andreea Teodora Bărbulescu, Daria Florina Buzatu, Mihnea Gabriel Dumitrescu, Ştefania Tiutiu şi Maria Denisa Perpelea – primind premii şi diplome de excelenţă. Au beneficiat de „indulgenţă“ pentru că au încheiat cu bine anul la grupa pregătitoare, acesta fiind cadoul care le va aminti de sfârşitul anilor de grădiniţă, toţi cei cinci copii devenind în această toamnă elevi. Şi la proba de interpretare, şi la cea de dans concurenţii i-au avut alături pe colegii de grupă, reuşind cu toţii la final să impresioneze educatoarele şi părinţii cu spectacolul pregătit.
„Din toamnă vom continua această competiţie, motiv pentru care vom încheia protocoale de colaborare cu grădiniţe şi cămine din Slatina, însă dorinţa cea mai mare este să reuşim colaborarea cu îndrumătorii copiilor din căsuţele familiale. La sfârşitul anului se va organiza confruntarea între câştigătorii fiecărei luni“, a declarat directoarea CCS, Simona Cataragă.
S-a reluat Topul micilor vedete
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei