Mai multe organizatii ale societatii civile si-au exprimat dezacordul fata de modul in care Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a dezbatut textul proiectului de lege privind Agentia Nationala de Integritate.
Semnatarii protestului, Transparency International Romania, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Centrul de Resurse Juridice, Fundatia Concept, Institutul pentru Politici Publice si Agentia de Monitorizare a Presei, spun ca, prin amendamentele aduse de comisia de specialitate a Camerei Deputatilor, institutia a pierdut pârghiile reale de control. Forma adoptata de Comisia Juridica duce la o situatie mult mai slaba decât ce este reglementat in acest moment, ceea ce, considera organizatiile mentionate, este inacceptabil. O parte importanta dintre articole, asa cum au fost ele revizuite, nu respecta elementele-cheie ale politicii publice pe care legea le-a avut la promovarea ei in parlament si pentru care comisia a fost sesizata pentru raport.
Organizatiile ii solicita presedintelui Biroului Permanent al Camerei Deputatilor sa publice pe pagina de internet a institutiei listele cu initiatorii si situatia voturilor celor care au aprobat raportul final al proiectului de lege.
Avertizând ca analizele si ratingurile de tara vor avea de suferit din cauza votului in comisie, cele sase organizatii cer o dezbatere publica la care sa fie invitati toti liderii de grup parlamentar din Camera, societatea civila si partile interesate, in care sa se discute amendamentele la lege depuse de toti participantii la dezbatere.