„Pacala se intoarce“, un film de Saize(scu)

Cu noul sau film, regizorul Geo Saizescu a crezut ca da lovitura ca in anul 1974, cu celebrul „Pacala“, care a fost vizionat de 20 de milioane de spectatori, cât era populatia României, daca ii mai adaugam si pe sugari. In acelasi an, recolta de cafea din Burundi atinsese cifra record de 27 000 de tone, s-a format un consortiu international, in România deja brevetându-se  nechezolul. Totusi, „Pacala se intoarce“, ultimul film de „aventuri si de comedie“ al lui Geo Saizescu, ruleaza pe ecranele cinematografelor patriei noastre. Dar cu salile aproape goale, pentru ca este o comedie la care spectatorii nu râd. Probabil, din respect pentru genialoidul Geo Saizescu, regizorul artistic si scenaristul acestui superkitsch. Vestea ca filmul este un esec total s-a raspândit cu viteza „fulgerului autohton“, caci tot a tinut „maestrul“ sa le basneasca oamenilor despre „umorul national“.
Filmul a fost lansat si in Craiova, vineri, 16 iunie, la cinematograful „Patria“, in aceeasi zi in care s-au implinit 16 ani, 5 luni si 22 de zile de la introducerea in subteran a sotilor Ceausescu. Premiera absoluta a fost pe 9 iunie, 2006, in Capitala, la 19 ani de la moartea „Printesei rosii“,  Lica Gheorghiu (una din cele doua fiice ale lui Gheorghiu-Dej), actrita de film mai talentata decât Saizescu.
Despre productia autohtona „Pacala se intoarce“, criticul de film Viorica Bucur si-a spus punctul de vedere: „Am vazut un forspan care mi s-a parut un kitsch total. Nu am vazut intreg filmul, dar dupa acel forspan nici nu as vrea sa-l vad. Era ca o manea“. Este bine ca a vazut doar un forspan. Bine pentru „batrânul lup de cinema“, cum ii place sa i se spuna, caci filmul sau ar fi fost facut „franjuri“ de critica de specialitate. In scenariu, poantele contemporane cu Stalin n-au nici un haz.
Culmea, regizorul a descoperit ca vremurile s-au schimbat. Insa, Pacala nu este noul Pacala – asa cum este convins Saizescu – ci un fel de Pacala de tranzitie. Filmul incepe cu secventa de la granita româno-maghiara, când protagonistul intra in tara natala. Snoavele dateaza din vremuri ancestrale, actorii nu-si interpreteaza rolurile in mod natural, grimasele sunt fortate, iar veselia pare sa iasa din laboratorul de chimie al „savantei de renume mondial“. Actorii sunt talentati, insa pentru alte filme, pentru alte roluri. Iata câteva replici de „umor national“: „Fie pâinea cât de rea, tot mai buna-n tara mea“; „Doua fire, doua paie, luati Ciuleandra la bataie“; „Eu pup poala popii, popa pupa poala mea“ si exemplele pot continua. Filmul de lung metraj dureaza doua ore si jumatate, suficient timp in care iti vine sa mori si sa nu te mai nasti. De-a dreptul enervant.
E posibil ca Saizescu sa fie cel mai mare nostalgic al vechiul regim comunist. Nu intâmplator, Pacala „vomita“ panseuri ironice, precum: „De ce la noi când era foarte rau era bine, si acum, când e foarte bine, e rau?“; „Acum, aici totul se poate, numai mintea sa-ti mearga“; „La noi, bogatii sunt si mai bogati, iar saracii – si mai saraci“. Pai? Matei scrie in Biblie destul de clar: „Celui ce are i se va da, si celui ce nu are i se va lua si ceea ce are“. Ceea ce este valabil atât la propriu, cât si la figurat. Numai ca regizorul da semne certe de ateism. Spre exemplificare, iata una din replici:  „Omului sarac nici boii nu-i trag, ii cade pâinea-n cacat si i se scoala ce nu trebuie in biserica“. Tot crestinul stie ca pâinea simbolizeaza trupul Domnului, al Mântuitorului. O mai mare blasfemie n-am intâlnit. In film, jignirea nu cunoaste limite. Ce sa inteleaga bietul spectator? Ca mr. Geo, atunci când a fost mic, a gresit „tâta“ la care a supt? Posibil… Si daca tot ii place atât de mult „rahatul“, merita sa poarte numele Saizescu. In germana, „saize“ inseamna c…t pe româneste.
Aversiunea sa fata de comediile americane si britanice este explicabila.
Filmul a costat 18 miliarde de lei, dintre care zece provin de la stat, prin intermediul Centrului National al Cinematografiei.
Cine pe cine a pacalit?