Sunt oameni saraci, care s-au bizuit intotdeauna doar pe ei si n-au dorit mai mult decât au stiut ca pot avea. Biserica n-au avut niciodata in satul lor, asa ca, indiferent de anotimp, strabat doi kilometri pâna la biserica si alti trei pâna la cimitirul din Balanesti. Satul lor, Malu Rosu, ar fi cel mai vechi din Maruntei, asa i-au auzit ei pe batrâni, chiar daca monografia comunei spune altceva, rapindu-le si acest din urma motiv de mândrie. Nu mai au nici gradinita, isi duc copiii la Maruntei, nu au nici scoala V-VIII. Acum s-au strâns toti, in jurul câtorva mai instariti, si pun umarul sa dea gata o bisericuta doar a lor. Ambitia lor este sa bea agheasma sfintita la biserica lor, de Boboteaza, anul viitor. Pentru asta s-au hotarât si au turnat temelia primei biserici a satului. Vor avea si un cimitir, au ingradit locul. O da Domnul sa nu-si mai piarda mortii pe drum, prin viscolele iernii, si sa nu li se mai imbolnaveasca plozii când ii duc la botezat.
„Nu costa mortul cât transportul!“
Asteapta de prea mult timp sa-i scoata la lumina unul sau altul dintre primarii pe care ii tot voteaza. S-au resemnat. Voturile lor, de la 70 de familii, câte sunt in Malul Rosu, conteaza o data la patru ani. Mai-marii satului ii uita repede, chiar daca n-au cerut niciodata prea mult. Chiar si ideea asta, cu biserica, a devenit fapta dupa prea multi ani si multe suferinte indurate. „Unde sa ne ducem mortii? Ii ducem la cimitirul din satul vecin. Sunt doi kilometri pâna la biserica si trei pâna la cimitir. Am mai si pierdut mortul pe drum, iarna, pe viscol, când l-am dus cu sania“, incepe povestirea unul dintre sateni. „Ei, hai ca nu e asa rau, n-au fost decât vreo trei sau patru cazuri“, face haz de necaz o consateana. Drept e ca din ce-au patit de-a lungul anilor s-a nascut si vorba: „Nu costa mortul cât transportul!“. Când e vreme rea, mai au rabdare, le-a mai ramas, isi tin mortu’-n casa câteva zile, pâna ajunge popa.
„Acum a crapat ceasul!“
„Suntem dornici!“, spun intr-un glas când vine vorba de credinta. Daca de când se stiu au facut „naveta“ prin satele vecine, mai indura ei un an. Dar macar au trait bucuria sa se adune in sfânta zi de vineri si sa sfinteasca piatra de temelie a viitoarei lor biserici. De ce de-abia acum, daca prima data au ingradit locul dupa Revolutie?! „Pentru ca acum a crapat ceasul!“, raspund simplu satenii adunati ca la o mare sarbatoare.
„Traim o mare bucurie. E prima data când se miruiesc oamenii la biserica lor“, spune profesorul Traian Zorzoliu, directorul Muzeului Câmpiei Boianului, omul caruia tristetea celor din Malu Rosu nu i-a dat pace. Aici a reusit, acelasi lucru il spera pentru Uria, satul din Sprâncenata, care sufera de aceeasi boala. „Suntem dornici!“, il aproba din nou satenii.
„Vor veni cei mai buni pictori sa picteze biserica“
Vor contribui cu totii sa ridice prima Casa a Domnului pe care o are satul lor, chiar daca prea multi dintre ei sunt saraci lipiti. Nu pot face altceva, vor munci cu bratele, dar nu se lasa, se angajeaza cei prezenti la sfintire. Nici lista celor care au dat deja sume mai mici sau mai mari nu e scurta. Au stabilit sa sfinteasca agheasma in biserica lor, de Boboteaza, anul viitor, asa vor face! Profesorul Zorzoliu le-a mai facut o promisiune. „Vor veni cei mai buni pictori din judet sa picteze biserica, imediat ce s-a terminat interiorul. Va fi prima biserica din judet, monument de arta“, le-a spus profesorul, care si-a convocat inca de pe-acum colegii pictori.
Sefii de la primarie ar fi vrut ca vineri sa le fi fost alaturi si cei de la judet. Prinsi cu alte treburi, invitatii de seama n-au venit, dar isi pot spala „pacatele“ cu ceva fonduri pentru aceasta zidire, nu s-ar supara nimeni.
