„Avem prea multi lideri in PSD etichetati drept corupti. Trebuie sa constientizam ca, indiferent daca acestia sunt vinovati sau nu, nimeni nu va reusi sa dezlipeasca aceasta eticheta multi ani de acum incolo. Nimeni nu va mai separa vreodata porecla de Miki Spaga de numele lui Serban Mihailescu, indiferent daca justitia il va declara nevinovat. Nimeni nu va crede ca Dan Ioan Popescu si-a facut cinstit averea, chiar daca va aduce nu stiu câte documente cu care sa o justifice. La fel stau lucrurile si in cazul lui Hrebenciuc sau Cozmânca, chiar daca acesta din urma a disparut o perioada din prim-plan. Dar va asigur ca o sa reapara când va simti ca este momentul potrivit“, este o parte din declaratia incendiara facuta de vicepresedintele PSD Gorj, Toni Grebla, in cadrul consiliului judetean al partidului care a avut loc ieri, la Târgu Jiu.
Grebla cere convocarea unui congres extraordinar
Grebla s-a mai referit la faptul ca doi dintre cei trei lideri ai PSD „au probleme grave cu justitia“ si ca ar fi normal sa plece acum din partid. „Daca vom continua sa ne prefacem ca nu vedem ca avem o problema grava in PSD, vom merge mai departe cu acelasi procentaj de neincredere din partea populatiei“, le-a spus Grebla colegilor din PSD Gorj. „Nu trebuie sa strângem rândurile in jurul lor dintr-un spirit de falsa solidaritate, pentru ca astfel nu vom mai ajunge niciodata la putere“, a subliniat acesta. Grebla le-a cerut pesedistilor „sa mediteze la posibilitatea convocarii unui congres extraordinar, prin care partidul sa-si rezolve problema grava de credibilitate“. Elvira Sarapatin, presedinta femeilor din PSD Gorj, a spus ca s-a simtit „abuzata de actuala putere“, care a demis-o ilegal din functia pe care o avea. Si primarii s-au plâns de controalele abuzive ale actualei puteri, iar Cârciumaru a spus chiar ca „am ajuns sa stim mai bine introducerea la declaratiile date la Parchet, decât Tatal nostru“.