Viitorul a patru suflete nevinovate de copil este pus in pericol de lipsa unui loc de munca pentru tatal lor. In Bulzesti, o familie formata din opt persoane incearca sa se descurce cu foarte putin de azi pe mâine.
Patru copii si patru adulti stau ingramaditi in aceeasi camera. „Ziua stam toti in camera asta ca sa nu mai facem focul si dincolo. Incercam sa mai facem economie la lemne, ca nu avem prea multe. Când vine seara, mai aprindem un foc in camera batrânilor, dar pâna atunci stam asa, gramada. Asa este iarna, daca ar fi vara ne-am mai risipi prin casa“, a spus Petre Sorescu. Familia barbatului este, pe departe, inrudita cu familia scriitorului Marin Sorescu. Desi poarta un nume cu rezonanta, cei patru copii ai lui Petre si ai Gheorghitei sunt nevoiti sa indure o multime de lipsuri. In camera cu miros greu, copiii stau cu totii cocotati, cu fesurile in cap, in vârful unuia dintre paturi, in timp ce in celalalt sta bunica trecuta de saptezeci de ani, care respira greu din cauza batrânetii si a bolilor.
Lipsurile sunt o obisnuinta
In camera, in dezordine, sunt ingramadite o multime de lucruri. Ghiozdane, haine (unele aruncate prin paturi, altele puse la uscat pe soba), papusi cu ochii scosi, firimituri sunt insirate prin pat si pe jos. In tot acest decor, ochi plini de inocenta sclipesc de bucurie in fata aparatului de fotografiat.
Sotii Sorescu si cei patru copii ai lor, Andreea, Ionela, Viorel si Camelia, sunt nevoiti sa se descurce doar cu ajutorul social oferit de primaria localitatii, la care se adauga alocatiile celor mici. „Ne descurcam cam greu. Ajutorul social este un milion sase sute, iar alocatiile un milion patru sute. Ne mai ajuta si cei batrâni, dar nu prea au cu ce ca au pensii mici, de la CAP, si mai au si ei nevoie de medicamente“, a spus Gheorghita Sorescu. Lipsurile financiare sunt dublate de faptul ca munca de peste an a familiei nu a avut nici un rezultat. „Am muncit toata vara in gradina, dar nu ne-am ales cu nimic. Daca incerc sa plamadesc pâine, când o bag in cuptor nu se coace pentru ca anul a fost foarte ploios, iar faina nu este buna. Suntem nevoiti sa cumparam mereu pâine, parca am sta la oras, si mâncam si multa ca si noi suntem multi“, a mai spus Gheorghita. Singurele bucate pe care cei opt si le pot permite sunt cartofii, varza si fasolea, de carne nu se prea pune problema. „Din porc mâncam cât o mai tine. E cam mult pâna la vara. Pâna s-or face rosiile in gradina, dragaveiul si urzicile sunt baza“, a spus bunica.
Solutia – un loc de munca
Membrii familiei spun ca exista o solutie pentru iesirea lor la liman – un loc de munca pentru Petre. „Eu sunt lacatus-mecanic. Am lucrat la SUCPI ca tâmplar, am lucrat in termocentrala la Turceni, iar apoi, când au inceput disponibilizarile, am intrat in somaj. Dupa câteva luni am plecat in Valea Jiului si am lucrat in subteran, la mina Vulcan, dar tata nu a vrut sa ma mai lase, ca lucrase si el acolo si in urma unui accident a fost singurul supravietuitor. Asa ca am venit acasa, am facut niste cursuri de calificare, am mai lucrat un an si apoi a venit, din nou, somajul“, a povestit Petre Sorescu. Barbatul spune ca nu se da inapoi de la munca, dar ca in Bulzesti foarte rar se gaseste câte ceva de facut: „Mai gasesti câte o camera, doua de zugravit si asta numai inaintea Pastelui. Mai faci una, alta pe la oamenii din sat, dar bani nu sunt, iar copiii pleaca la scoala in fiecare zi si trebuie sa le dai macar câte zece mii“.
