26.7 C
Craiova
marți, 16 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocal„Anticipatele ar putea provoca o necorelare a timpului prevazut in procesul de negocieri“

„Anticipatele ar putea provoca o necorelare a timpului prevazut in procesul de negocieri“

Reuniunea de la Bruxelles care, zilele trecute, a prilejuit o intilnire intre Pat Cox, presedintele Parlamentului European, si omologii sai, presedintii parlamentelor din tarile candidate, s-a finalizat printr-un document comun, care contine o noutate importanta si demna de subliniat in ceea ce priveste perspectivele Romaniei si ale Bulgariei.

In textul final se afirma ca ambele tari „au inregistrat progrese remarcabile si merita un sprijin si un angajament in vederea atingerii obiectivului pe care si l-au fixat, 1 ianuarie 2007“. Desigur, formularea diplomatica lasa loc de orice interpretare, inclusiv in favoarea recomandarii deja facute de Comisia Europeana, din acea perspectiva angajamentul fiind doar de a sustine propunerile facute de tarile respective, si nu un angajament ferm al UE, de acceptare oficiala a acestei date-tinta. Dar este foarte posibil ca acesta sa fie mesajul cu care Parlamentul European se va prezenta la Summit-ul de la Copenhaga si exista sanse ca Pat Cox sa-si impuna punctul de vedere.

Interesante sint si remarcile facute de presedintii celor doua camere ale parlamentului roman, atit Valer Dorneanu, cit si Nicolae Vacaroiu subliniind faptul ca au primit din nou asigurari formale ca Romania, ca si Bulgaria, nu va avea de indeplinit conditii suplimentare in procesul de aderare, fiind insa foarte important sa urmeze programul anuntat, adica deschiderea ultimelor capitole de negocieri pina la finele acestui an si inchiderea provizorie a tuturor capitolelor in decursul anului viitor, astfel incit sa putem fi gata de a semna proiectul Tratatului de aderare in primele luni ale lui 2004.

Ce efect ar avea organizarea de alegeri anticipate asupra procesului de negocieri? „Nu cred ca se va ajunge la blocarea negocierilor din cauza eventualelor alegeri anticipate. Sigur, o necorelare a timpului prevazut ar putea exista, dar despre toate acestea vom discuta dupa Summit-ul de la Copenhaga“, afirma Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor. Discutia va avea ca baza si un document suplimentar foarte important si care stirneste un interes deosebit printre analistii politici de la Bruxelles: proiectul de lege pentru revizuirea Constitutiei, text care – dupa aprecierea lui Dorneanu – ar putea fi rapid finalizat. „Noi sintem in stadiul in care, practic, intr-o singura sedinta a Comisiei pentru revizuirea Constitutiei, putem incheia acele domenii asupra carora partidele politice au ajuns deja la consens. Am abordat si solutionat cele mai dificile texte, in primul rind cele cu privire la integrarea europeana, la delimitarea rolului celor doua Camere ale Parlamentului, cele privind proprietatea, imbunatatirea statutului drepturilor si indatoririlor fundamentale ale cetateanului etc. Dupa aceasta, vom relua discutia asupra unor domenii asupra carora nu am cazut de acord de la inceputul acestui proces si vom inventaria si propunerile rezultate de pe urma dezbaterilor Forumului Constitutional si speram ca in ianuarie sau, cel mai tirziu, in februarie, sa prezentam textul in parlament, urmind apoi o pauza de o luna, in care documentul va fi la dispozitia partidelor politice parlamentare, pentru dezbatere“.

Oficialii romani au aratat si ca sint constienti de nevoia accelerarii adoptarii pachetelor legislative considerate prioritare pentru integrarea europeana, dar si pentru remedierea starii de lucruri din unele domenii, cum ar fi justitia, asupra carora s-a atras atentia si in cadrul acestei reuniuni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS