23.4 C
Craiova
joi, 3 iulie, 2025
Știri de ultima orăEducatieAstăzi vor fi premiaţi elevii de 10 de la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională din Bucureşti

Astăzi vor fi premiaţi elevii de 10 de la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională din Bucureşti

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, și ministrul delegat, Mihnea Costoiu, vor premia azi, la sediul MEN, absolvenții de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a, din municipiul București și din județul Ilfov, care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat din acest an, informează agerpres.ro.
Toţi cei prezenți la sediul MEN la acest eveniment se vor afla în videoconferință cu premianții din celelalte județe ale țării iar la rândul lor, aceștia își vor primi premiile la sediile inspectoratelor școlare județene de care aparțin.

Premiile constau în diplome și bani: 2.000 de lei pentru fiecare absolvent de clasa a VIII-a și 3.000 de lei pentru fiecare absolvent de clasa a XII-a. La eveniment vor mai participa secretari de stat din MEN, inspectori școlari generali și părinți.

La Evaluarea Națională s-au înregistrat, la nivel național, 225 medii de 10, iar la Bacalaureat, 108 medii de 10.
Este al doilea an când Guvernul României premiază performanța elevilor români. Spre deosebire, însă, de anul 2013, când au fost premiați doar absolvenții care au obținut media 10 la Bacalaureat, în acest an, sunt incluși și absolvenții care au reușit să încheie Evaluarea Națională cu media 10.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS