Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici s-a aflat zilele trecute la Bruxelles, pentru a face împreună cu oficialii Comisiei Europene (CE) o analiză detaliată a tuturor programelor sectoriale actuale şi viitoare, a anunţat Ministerul Fondurilor Europene (MFE) printr-un comunicat. La discuţii au participat Johannes Hahn, comisar pentru politică regională, reprezentanţii Direcţiei Generale Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, Peter Stub Jorgensen şi Francisco Merchan Cantos, şi Juaquim Nunes de Almeida, director în cadrul Direcţiei Generale Piaţă Internă şi Servicii.
Principalele subiecte incluse pe agenda de discuţii a ministrului Eugen Teodorovici au fost deblocarea Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), elaborarea primei variante a Acordului de Parteneriat, legislaţia din domeniul achiziţiilor publice şi măsurile întreprinse de Guvernul României pentru crearea unui sistem de lucru cu bani europeni mult mai eficient.
Situaţia POS CCE, cel mai important subiect
Un subiect important în cadrul întrevederii cu comisarul pentru politică regională Johannes Hahn a fost POS CCE, acesta fiind ultimul program aflat încă în perioadă de pre-suspendare, pentru care autoritățile române fac eforturi de reluare a plăţilor de către Comisie din această toamnă. „Salut eforturile clare şi considerabile realizate de autorităţile române, nu doar pentru a corecta trecutul, ci şi pentru a asigura un sistem de management mai eficient. Sunt prudent pentru că trebuie să aşteptăm evaluarea autorităţii române de audit, ce va trimite un raport la începutul săptămânii viitoare. Am cerut deja echipei mele de audit să meargă la Bucureşti pentru a lucra în paralel şi a nu pierde timpul. Trebuie să spun că este o abordare excepţională, pentru că de obicei aşteptăm evaluarea raportului naţional şi abia apoi mergem la faţa locului. Dar, având în vedere situaţia specială, am decis să urmăm această abordare foarte flexibilă”, a declarat comisarul Hahn referindu-se la situaţia POS CCE.
Următoarea misiunea de audit pentru programul de creştere a competitivităţii economice este programată în intervalul 16-20 septembrie 2013.