Știri de ultima orăBani & AfaceriMinistrul Agriculturii: Până la 30 aprilie sper să avem actele necesare pentru TVA redusă la pâine

Ministrul Agriculturii: Până la 30 aprilie sper să avem actele necesare pentru TVA redusă la pâine

Autorităţile încearcă să pună ordine în actele normative până la 30 aprilie pentru a aplica TVA redusă la pâine de la 1 iulie, a declarat, astăzi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, potrivit Agerpres. „Noi am spus că până la sfârşitul lunii aprilie vom încerca să punem ordine şi din punct de vedere al actelor normative. Până pe 30 aprilie eu sper să avem toate actele necesare astfel încât măsura să intre în vigoare de la 1 iulie”, a declarat Daniel Constantin întrebat de jurnalişti despre stadiul actului normativ pentru reducerea TVA la pâine.

Acesta a mai spus că datele economice care stau la baza deciziei pe care o vor lua la nivelul Guvernului sunt analizate de către economiştii de la Ministerul de Finanţe. La începutul acestei luni, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Dan Manolescu, a arătat că implementarea TVA redusă la pâine este posibilă, din punct de vedere tehnic, şi fără acordul Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi instituţiilor financiare internaţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS