Un film despre confruntări de personalități și temperamente, despre moravuri și comportamente în situații-limită, despre ambiții și orgolii
László (Adrien Brody) este un supraviețuitor al Holocaustului. Peste ani, ajunge în America, unde un fost tovarăș, Attila, îi propune să îl ajute într-o afacere. László, care era arhitect, va trebui să reamenejeze o bibliotecă somptuoasă care îi aparținea tatălui unui client al lui Attila (Alessandro Nivola), avocatul Van Buren (Guy Pearce).
László fusese despărțit, în urma evenimentelor războiului, de soția sa, Erszébet (Felicity Jones), și de nepoata Zsófia (Raffey Cassidy). Află însă că acestea trăiau și nu se gândește decât la revedere.
László are o relație bizară cu fostul camarad Attila și cu soția acestuia, Audrey. Se simte ușor umilit, pus într-o situație de inferioritate pe care o acceptă pe de o parte din prietenie, pe de alta fiindcă nu prea avea de ales. În același timp, relația cu ei devine ambiguă, fiind parcă atras, cu subtilitate și voalat, într-un fel de triunghi problematic.
Lucrurile merg prost cu reamenajarea spațiului menit să ajungă bibliotecă și afacerea pică. Attila îi va reproșa lui László atât aceasta, cât și faptul (neadevărat) că i-ar fi făcut avansuri soției.
Rămas să se descurce de unul singur, László va cocheta din nou cu munca de jos, însă într-o zi este contactat de cel pentru care începuse reamenajarea bibliotecii, care îi spune că a făcut o greșeală și că îi apreciază sincer munca.
Dependent de opioide din cauza unui accident mai vechi, rătăcit într-o lume care pare să îl refuze, László pare întrucâtva o combinație între un individ de geniu și un vagabond boem. I se oferă astfel o șansă nesperată de a o lua de la capăt și de a intra în lumea bună – o lume, însă, exclusivistă, care trăiește după regulile ei.
Este interesant însă că totul seamănă mai mult cu o înscenare, cu o capcană, decât cu o desfășurare normală a lucrurilor.
Angajat de dl Van Buren, un avocat influent și bogat, pentru a proiecta și construi un centru de manifestări culturale și religioase în memoria mamei acestuia, lui László Toth i se pare că i se deschide un univers nou, tocmai după ce se ridicase de pe marginea prăpastiei. De altfel, îi și scrie soției, Erszébet, despre planurile sale și despre faptul că și ea ar fi bine primită acolo.
În cele din urmă, Erszébet, care rămăsese pe jumătate infirmă, și Zsófia sosesc la noua reședință, iar László se apucă de lucru. Curând însă se va izbi de o altă fațetă a puternicei familii Van Buren – atât tatăl, cât și fiul, Harry.
Aroganți, direcți, brutali, crezând că puterea financiară și socială pe care o au le permite orice, îl vor jigni grav pe László și pe familia acestuia. Orice diferend va fi tratat cu cuvinte dure, nepotrivite, în locul unor tratative diplomatice.
După o întrerupere produsă din cauza unui accident pe parcursul lucrărilor, László va fi rechemat, în timp ce nepoata Zsófia și partenerul ei se gândeau să plece în Ierusalim, iar boala de care suferea Erszébet se va agrava. Treptat, tensiunile se vor acutiza, iar lucrurile vor scăpa de sub control.
Brady Corbet lasă mereu să planeze o urmă de mister asupra acțiunii, chiar dacă aparent evenimentele au o desfășurare normală.
The Brutalist este un film despre confruntări de personalități și temperamente, despre moravuri și comportamente în situații-limită, despre ambiții și orgolii. Personajele sunt conturate după o observare atentă a realității.
Partea care, în opinia mea, este mai puțin reușită este împingerea la extrem a conflictelor în final, ceea ce scade dramatic din veridicitatea peliculei. S-ar fi dedus că cele două lumi (a magnaților și a artiștilor boemi) sunt pe poziții ireconciliabile și fără hiperbolizări sau șarjări inutile.
Iar posibilele generalizări pe criterii etnice nu servesc cauzei. Nicio nație nu este perfectă, după cum nicio nație nu este total viciată. Sunt doar reprezentanți și doar extreme.
Însă partea reușită este redarea, mai ales în prima parte, a acestor conflicte generate de mentalități și temperamente diferite, precum și ideea că acea construcție căreia László îi dedică întreaga existență este măreață, dar cere sacrificii.
Nu este un film fără cusur, unele cadre sunt perfectibile, dar este, cu siguranță, un film de văzut și de meditat asupra lui.
Nu sunt un admirator necondiționat al lui Adrien Brody, însă rolul acesta parcă a fost făcut special pentru el – sau, și dacă nu, atunci a intrat foarte bine în rol. Individul cu calități, dar mai degrabă timid, introvertit, personajul care poate trece imediat de la exaltare la frustrare, geniul cu alură de vagabond, toate acestea îi ies foarte bine. Are o mimică extrem de sugestivă și chiar mai mult decât atât – o trăire aparte.
Filmul a primit numeroase premii și nominalizări, inclusiv un Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal (Adrien Brody).
Autor Mihai Gîndu
