16.2 C
Craiova
vineri, 30 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateCulturaIncursiune în istoria Craiovei

Incursiune în istoria Craiovei


Muzeul Olteniei celebrează Zilele Craiovei 2025 printr-o călătorie captivantă în trecutul orașului.
Cu prilejul ediției din acest an a Zilelor Craiovei, care marchează 550 de ani de la prima atestare documentară a orașului, Muzeul Olteniei vă invită la deschiderea expoziției „Incursiune în istoria Craiovei”. Este un eveniment dedicat memoriei culturale, urbane și sociale a unuia dintre cele mai reprezentative orașe ale României.
Expoziția reunește o selecție valoroasă de artefacte, imagini și documente provenite atât din colecțiile muzeului, cât și din cercetările arheologice desfășurate în diferite zone ale orașului de-a lungul anilor.

Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze istoria Craiovei, de la vestigii ascunse sub pavajul modern, până la perioada efervescentă a începutului de secol XX.
Parcursul expozițional este structurat în mai multe secțiuni tematice:

  • Descoperiri arheologice din perimetrul urban al Craiovei;
  • Repere culturale și istorice ale unor locuri emblematice, precum Parcul Bibescu;
  • Bănci și firme craiovene din primele decenii ale secolului XX, în contextul dezvoltării economice a orașului;
  • Aspecte ale vieții culturale din Craiova în perioada Belle Époque și în anii interbelici;
  • Fotografii, obiecte personale și documente ce au aparținut unor primari care au marcat evoluția orașului: Nicolae Romanescu, C. M. Măldărescu, Grigore Pencioiu și Constantin Ciocăzan.

Expoziția oferă vizitatorilor ocazia unică de a (re)descoperi istoria orașului dintr-o perspectivă complexă și captivantă, aducând în prim-plan valorile și identitatea comunității locale.
Expoziția, o călătorie memorabilă în timp, va fi în perioada mai-septembrie.

Citește și: Reținuți pentru trafic de droguri de mare risc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS