Știri de ultima orăActualitateZelenski promite că oleoductul Drujba, care alimentează cu petrol Ungaria, va fi reparat până „sfârşitul lunii aprilie”

Zelenski promite că oleoductul Drujba, care alimentează cu petrol Ungaria, va fi reparat până „sfârşitul lunii aprilie”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi în cadrul vizitei sale la Berlin repararea oleoductului Drujba, care alimentează cu petrol Ungaria şi al cărui tronson care traversează vestul Ucrainei a fost avariat în luna ianuarie în urma unui atac rusesc, potrivit agenției de știri AFP, citate de Agerpres.

„Referitor la oleoduct, aşa cum am promis, până la sfârşitul lunii aprilie acesta va fi reparat, nu complet, dar suficient cât să funcţioneze”, a declarat Zelenski, exprimându-şi speranţa că, în schimb, Budapesta va debloca împrumutul european de 90 de miliarde de euro destinat Kievului.

Repararea acestei conducte s-a aflat în centrul unei încleştări în ultimele luni între Ucraina şi Ungaria, al cărui premier Viktor Orban a înregistrat o înfrângere zdrobitoare în alegerile legislative de duminică.

Oleoductul Drujba a fost avariat de lovituri ruseşti

Potrivit autorităţilor ucrainene, oleoductul Drujba, care tranzitează teritoriul său înainte de a livra petrol Slovaciei şi Ungariei, a fost avariat de lovituri ruseşti la sfârşitul lunii ianuarie la Brodî.

Ungaria şi Slovacia au cerut Croaţiei să permită transportul de petrol rusesc prin oleoductul Adria.

Ungaria şi Slovacia, ţări lipsite de ieşire la mare şi care astfel se pot aproviziona mai greu cu petrol din alte surse, sunt acum nevoite să recurgă la rezervele lor strategice de petrol, în care dispun de stocuri ce le asigură consumul pentru aproximativ trei luni.

Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze şi electricitate către Ucraina

Ca represalii, Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze şi electricitate către Ucraina, iar luni a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei şi a blocat de asemenea noul împrumut european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei.

La rândul ei, Slovacia a suspendat luni livrările de electricitate către Ucraina, până la reluarea fluxului de petrol prin conducta Drujba. „Începând de astăzi, dacă partea ucraineană se adresează Slovaciei cu vreo cerere de asistenţă pentru stabilizarea reţelei de energie a Ucrainei, nu va primi o astfel de asistenţă”, a declarat premierul Robert Fico.

Citeşte şi: Meteorologii anunță când încep să crească temperaturile în toată țara

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS